29 martie 2024, 13:37

LIVE. O ceremonie unică, pentru o regină unică

O ceremonie unică pentru o regină unică: la Westminster Abbey, un templu al monarhilor britanici, Elisabeta a II-a a avut parte de funeralii rezervate doar marilor personalităţi, la care au fost prezenţi luni preşedinţi, regi, prinţi, prim-miniştri, ambasadori şi invitaţi speciali din întreaga lume.

Cu fastul şi solemnitatea necesare pentru funeralii de stat şi pe fondul unei securităţi stricte, Elisabeta a II-a a fost omagiată luni de sute de reprezentanţi ai ţărilor cu care a menţinut şi consolidat relaţiile diplomatice pe parcursul celor şapte decenii în care a fost şef de stat al Regatului Unit.

Urmăriți, LIVE, ceremonia:

Sursa foto: The Royal Family/Twitter


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol