28 martie 2024, 11:12

Loteria de Vaccinare. Cine câștigă premiul cel mare de 300.000 lei

Duminică are loc cea de-a cincea extragere săptămânală, precum și prima lunară din cadrul Loteriei de Vaccinare. Premiul cel mare este de 300.000 de lei

Cei care s-au înscris de săptămâna trecută (vineri ora 12:00) până astăzi participă și la extragerile săptămânale pentru premiile de 10.000 lei (80 de premii) și cel de 100.000 lei.

Însă, pe lângă premiile cunoscute, de data aceasta va fi și cel de 300.000 lei. La extragerea lunară participă toți cei care s-au înscris în luna octombrie, mai exact până vineri la ora 12:00.

La prima extragere lunară participă numerele de ordine din intervalul 1 – 2.331.899.

La cea de-a cincea extragere săptămânală participă numerele de ordine din intervalul 1.872.850 –2.331.899.

Înscrierea de face direct din pagina certificatului tău verde.

Cei care vor să vadă dacă au câștigat trebuie să știe că rezultatele extragerilor vor fi afișate pe site-ul Loteriei Române, pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și pe site-ul Ministerului Sănătății.

De asemenea, extragerile pot fi urmărite duminică de la ora 20:55 pe TVR 1.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol