De la an la an se poate observa cu ușurință că lumina artificială este din ce în ce mai puternică iar întunericul nopții începe să se piardă. Un studiu arată că între 2012 și 2016, zonele de pe Pământ luminate artificial cresc în medie cu două procente anual, informează BBC.com.
Cercetătorii trag un semnal de alarmă în legătură cu pierderea nopții, aceasta putând avea efecte negative asupra florei, faunei și bunăstarea oamenilor. Acest studiu a fost publicat în jurnalul Science Advances. Pentru a colecta datele, oamenii de știință au folosit sateliții NASA care pot măsura luminozitatea pe timpul nopții.
Datele indică schimbări în timp în mai multe țări: unele state luminoase, precum SUA sau Spania au rămas la fel, iar majoritatea țărilor din Africa, Asia și America de Sud lumina artificială a început să fie mai des întâlnită. Singurele state unde iluminatul pe timp de noapte s-a diminuat sunt Siria și Yemen, dar acest lucru se datorează războaielor care sunt în desfășurare acolo.
În 2016, Asociația Medicală Americană a recunoscut oficial efectele dăunătoare ale LED-urilor de mare intensitate, spunând că a încurajat comunitățile să minimizeze și să controleze iluminatul ecologic bogat în albastru – utilizând pe cât posibil cea mai mică emisie de lumină. Hormonul care induce somnul, melatonina este foarte sensibil la această strălucire albastră.
„Oamenii și-au impus singuri regimuri de luminare anormale. Încercați acum să găsiți oriunde în Europa un cer natural de noapte – fără acel glow cu care suntem toți familiarizați„, a declarat profesorul Kevin Gaston de la Universitatea din Exeter.
De asemenea, cercetătorul Christopher Kyba de la Centrul de Cercetare pentru Geoștiință din Potsdam a transmis că am putea slăbi intensitatea luminii artificiale din zonele urbane, iar acest lucru nu ar afecta în niciun fel vizibilitatea.
„Vederea oamenilor se bazează pe contrast, nu pe cantitatea de lumină. Astfel, prin reducerea contrastului în exterior – evitând lămpile strălucitoare – este de fapt posibilă o vizibilitate îmbunătățită. Pe lângă faptul că ar ajuta oamenii, am face și economii mari – datele noastre arată că la scară națională și globală, aceasta nu este direcția în care ne îndreptăm„, a explicat Kyba pentru BBC.com.
[Sursă imagine cover: staticflickr.com]
Comentariile sunt oprite pentru acest articol