Lunile anului, în straie populare

În tradiţia noastră populară, fiecare lună are o altă denumire decât cea pe cate o cunoaştem noi. Şi fiecare denumire, populară sau preluată din latină, ascunde o istorioară interesantă. Din bătrâni se spune că lunile care au în denumire sunt luni friguroase, iar celelalte sunt luni cu soare. Decideţi voi care denumire e mai frumoasă şi se potriveşte mai bine la noi, la români.

Ianuarie – Gerar/ Genarie/ GhenarieCalindariu

Popular, nu e greu să ne dăm seama de unde se trage numele. E o lună geroasă, iar Gerar era primul din cei 12 fii ai anului. De asemenea, cuvântul „ianuarie” (lat. ianua înseamnă drum, cale, trecere) își are originea în limba latină și derivă din numele zeului Ianus Bifrons (Ianus cel cu doua feţe), reprezentat, întotdeauna, cu cele două fețe lipite, privind în direcții diferite, către trecut și către viitor, către anul vechi și către anul care începe, însemnând totodată „Începutul” și  „Sfârșitul”.

Denumirea populară – Gerar – face trimitere la temperaturile scăzute ale iernii, dar și la faptul că, în funcție de acestea, oamenii „știau” cum va fi primavară. Daca nu era ger în ianuarie, atunci se anunță să fie în martie, aprilie, iar dacă de Bobotează „crăpau pietrele” era foarte posibil să ningă în februarie.

Februarie – Făurar. O lună a frigului şi a viscolului. Denumirea din latină vine de la zeul subteran, Februs. Acum, ţăranii se pregăteau pentru primăvara mult – aşteptată, şi îşi făureau unelte pentru munca câmpului.

Martie – Mărţişor. În popor, lumea începea deja muncile câmpului în această lună. Denumirea din latină vine de la zeul Marte, zeul războiului, pentru că, odată cu venirea căldurii, începeau şi războaiele.

Aprilie – Prier. Prier vine de la primăvară, deoarece în această lună, primăvara şi-a intrat pe deplin în drepturi. În latină, numele vine de la Apreio, apreris, care înseamnă a deschide.

Mai – Florar. E luna florilor, cea mai iubită lună din an, când soarele nu e prea puternic şi arzător, când frigul s-a dus, şi când totul e plin de culoare, viaţă şi frumuseţe. Denumirea de Mai vine de la latinescul Maius, de la denumirea dată de Romulus senatorilor romani – majores.

Iunie – Cireşar. Iunie e luna în care se coc cireşele. Denumirea de Iunie vine din latinescul Iunius, de la zeiţa Iuno, soţia lui Jupiter şi ocrotitoarea femeilor măritate.

Iulie – Cuptor. E luna lui Cuptor. Cea mai caldă lună din an, în care, dacă stai în bătaia soarelui, chiar ai impresia că te afli într-un cuptor. Numele de Iulie vine de la Iulius Cezar, care s-a născut în această lună.

August – Gustar. E luna roadelor pline de gust. Numele de August vine de la primul împărat roman, Cezar August. Luna August are 31 de zile, ca şi luna Iulie, deoarece Cezar August a vrut să nu aibă mai puţine zile decât luna lui Iulius Cezar.

Septembrie – Răpciune. În popor, răpciunele reprezenta culesul viei. Denumirea de Septembrie vine de la latinescul septem – şapte, pentru că, potrivit calendarului roman, era a şaptea lună din an.

Octombrie – Brumărel. În această lună, toamna îşi intră pe deplin în drepturi, iar brum își face apariția. Numele de Octombrie vine din latinescul octo – opt, pentru că e a opta lună din an, în calendarul roman.

Noiembrie – Brumar. În această lună, bruma îşi ia treaba în serios, iar toamna este pe punctul de a pleca, frigul instalându-se încet, încet. Numele de Noiembrie vine din latinescul novo – nouă, pentru că e a noua lună din an, conform calendarului roman.

Decembrie – Undrea sau Andrea. Denumirea populară vine de la Sfântul Andrei, sărbătorit pe 30 Noiembrie, a cărui amintire e încă păstrată. Denumirea de Decembrie vine de la latinescul decem – zece, pentru că în calendarul roman, era a zecea lună din an.

Sursa www.amanet.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.