26 aprilie 2024, 14:14

Macron și Le Pen, față în față, la dezbaterea televizată de miercuri seara

Miercuri seara de la ora 21:00 locală va începe dezbaterea difuzată în direct de TF1 (privat) și France 2 (public) – cele mai mari canale de știri ale Franței – între președintele în exercițiu Emmanuel Macron (Republica în Mișcare – LREM, centru) și Marine Le Pen (Reunirea Națională – RN, dreapta populistă).

Dezbaterea care va dura între două ore și două ore și jumătate, va fi moderată de Gilles Bouleau, prezentatorul jurnalului de știri TF1 de la ora 20 și de Lea Salame, prezentatoarea emisiunii electorale Elysee 2022 de la France 2.

Cei doi candidați vor sta la pupitre față în față la o distanță de 2,5 metri, iar moderatorii vor sta la o masă separată, situată la patru metri de cei doi candidați.

Nu mai puțin de 23 de camere vor fi utilizate în timpul dezbaterii și în fundal este plasat un ecran lat de 30,5 metri și înalt de 3,70 metri. Temperatura este reglată la 19 grade Celsius.

Timpul de intervenții va fi strict măsurat pentru a fi egal pentru cei doi candidați, iar în urma negocierii între cele două echipe de campanie s-a stabilit că vor fi permise planurile cu candidații care ascultă în timp ce celălalt vorbește. Le Pen a pierdut mult la precedenta dezbatere din 2017 când a fost arătată căutând prin dosare, ceea ce candidata RN dorește cu tot dinadinsul să nu se mai repete.

Prin tragere la sorți s-a stabilit ca Le Pen să înceapă dezbaterea, ceea ce înseamnă că ea va avea și cuvântul de încheiere.

Vor fi aborda opt teme de dezbatere și cum cele două echipe de campanie nu s-au pus de acord, ordinea a fost trasă la sorți. Prin urmare, cei doi candidați vor începe discuția cu tema puterii de cumpărare. În continuare, se va discuta despre problemele internaționale, modelul social (pensii, sănătate, dependență), mediu, competitivitate și atractivitatea Franței, tineret (educație, formare etc.), securitate și imigrație și, în final, instituții.

Acum cinci ani Macron a fost câștigătorul clar al dezbaterii, fapt recunoscut de Le Pen însăși. Atunci însă nu a prea contat, Macron câștigând al doilea tur de scrutin de peste patru zile cu 66% – 34%. Acum însă, media sondajelor de opinie realizate după primul tur de scrutin, când Macron a obținut 27,84%, iar Le Pen 23,15%, arată un avantaj mult mai mic, 54% – 46% pentru președintele în exercițiu, deci potențialul de influență asupra rezultatului din 24 aprilie este mult mai important.

Chiar dacă finaliştii sunt aceiaşi de acum cinci ani, condiţiile sunt altele. Emmanuel Macron, revelaţia campaniei electorale din 2017, un tânăr ambiţios, cu idei noi, fără o carieră politică în spate, ce promitea să schimbe faa Franţei, devenea preşedintele republicii la doar 39 de ani, după ce reuşise să convingă 66% din electorat.

Acum, acelaşi Emmanuel Macron are de apărat bilanţul unui prim mandat dificil, cu multe promisiuni neîndeplinite.

Adversara sa, Marine Le Pen, a început să lucreze, de a doua zi după înfrângerea din mai 2017, la propria imagine şi la programul electoral, şi-a îmblânzit discursul extremist, şi-a mai redus din radicalismul împotriva populaţiei provenite din migraţie, şi-a îmbunătăţit programul economic, iar acum îi suflă în ceafă lui Macron, la o diferenţă mică în sondaje care arată că orice este posibil, de aceea este atât de important cum se vor comporta cei doi în confruntarea televizată de diseară.

După dezbaterea ratată de acum cinci ani în faţa aceluiaş competitor, Marine Le Pen declară că se simte pregătită şi relaxată.

Ea insistă tot mai mult pe rolul de reprezentantă a cetăţenilor uitaţi de regimurile politice liberale, care au condus Franţa în ultimele decenii şi face din măsurile de creştere a puterii de cumpărare principalul obiectiv al campaniei sale.

De cealaltă parte, strategia lui Emmanuel Macron este să-şi atace adversara în punctele ei slabe, şi anume programul economic, tranziţia ecologică şi gestionarea relaţiilor internaţionale.

O scurtă istorie a dezbaterilor prezidențiale televizate

Prima astfel de dezbatere i-a opus pe 10 mai 1974 pe Valery Giscard d’Estaing (Republican Independent, centru)  și pe Francois Mitterrand (Partidul Socialist), amintește g4media.ro. Momentul memorabil l-a constituit schimbul de replici: în ceea ce privește chestiunea repartizării bogăției, François Mitterrand a declarat: „Este aproape o chestiune de inteligență, dar este și o chestiune de inimă”. La care Valéry Giscard d’Estaing a răspuns cu o frază devenită celebră: „Nu aveți monopolul inimii, domnule Mitterrand”. Giscard avea să fie ales cu 50,8% față de 49,2%, cel mai strâns scor din istoria alegerilor prezidențiale din Franța.

Dezbatere prezidențială 1974 între Valery Giscard d'Estaing și Francois Mitterrand
Dezbatere prezidențială 1974 între Valery Giscard d’Estaing și Francois Mitterrand, foto: captură video

Duelul televizat dintre cei doi s-a repetat după șapte ani pe 5 mai 1981, când Mitterrand a emis fraza care l-a făcut K.O. pe Giscard: „Nu vreți să vorbiți despre trecut, înțeleg asta, firește, și aveți tendința de a repeta refrenul de acum șapte ani: omul trecutului… Este destul de enervant că între timp dumneavoastră ați devenit omul trecutului.” Mitterrand avea să câștige cu 51,8% la 48,2% și avea să devină primul președinte de stânga al celei de-a Cincea Republici în aproape 23 de ani.

În timpul dezbaterii din 28 aprilie 1988, Mitterrand, președintele în exericțiu s-a confruntat cu prim-ministrul său din timpul primei coabitări stânga dreapta, neo-gaullistul Jacques Chirac, și l-a numit de mai multe ori „domnule prim-ministru”. Chirac a replicat: „În această seară, nu sunteți președintele Republicii, suntem doi candidați egali (…), așa că îmi veți permite să vă numesc domnul Mitterrand”. Mitterrand a replicat: „Dar aveți perfectă dreptate, domnule prim-ministru”. Mitterrand a apărut ca mai prezidențiabil decât impetuosul să rival și a câștigat cu 54% la 46%.

Pe 2 mai 1995, la dezbaterea dintre Chirac și liderul Partidul Socialist, Lionel Jospin, candidatul stângii, susținător al reducerii mandatului prezidențial de la șapte la cinci ani a provocat râsetele adversarului cu remarca sa: „Este mai bine să ai cinci ani cu Jospin decât șapte ani cu Jacques Chirac, ar fi un timp prea lung”. Aflat la a treia candidatură prezidențială, Chirac a câștigat cu 52,6% la 47,4%.

În 2002, când mandatul prezidențial fusese redus la cinci ani, Chirac a refuzat dezbaterea cu candidatul extremei drepte, Jean Marie Le Pen (Frontul Național – FN), calificat surprinzător în turul doi în dauna lui Jospin, devenit prim ministru de coabitare în 1997, iar scorul cu care Chirac a fost reales constituie un record în materie 82,2% față de 17,8%.

Dezbaterea din 2 mai 2007 care i-a opus pe candidatul neo-gaullist Nicolas Sarkozy și pe socialista Segolene Royal (prima femeie ajunsă în turul 2) a prilejuit un schimb memorabil: privind școlarizarea copiilor cu handicap: „SARKOZY: Calmați-vă și nu arătați cu degetul spre mine! ROYAL: Nu, nu mă voi calma! SARKOZY: Pentru a fi președinte al Republicii, trebuie să fii calm. ROYAL: Nu, nu când sunt nedreptăți! Există furie sănătoasă, pentru că ea corespunde suferinței oamenilor. Sunt furii pe care le voi avea, chiar și atunci când voi fi președinte al Republicii.” Sarkozy a fost ales cu 53,1% la 46,9%.

Pe 2 mai 2012 François Hollande, candidatul socialist și fost partener al lui Royal a repetat de 15 ori expresia „Eu, președintele Republicii”. Hollande a monopolizat timpul de vorbire timp de peste trei minute, fără a fi întrerupt o singură dată de adversarul său, președintele Sarkozy. Hollande a câștigat cu 51,6% la 48,4%.

În 2017 a avut loc prima dezbatere Macron – Le Pen, care preluase în 2011 conducerea FN, iar candidatul centrist a acceptat, spre deosebire de Chirac dezbaterea cu candidata unui partid etichetat în continuare drept extremist. Această confruntare a fost marcată de numeroase dispute verbale. LE PEN: „Domnul Macron este candidatul globalizării dezlănțuite, al UBER-izării, al precarității, al brutalității sociale (…). În fața acestei situații, eu sunt candidata poporului.” MACRON: „Ați demonstrat că, în orice caz, nu sunteți candidatul fineții.” Macron a câștigat cu 66% la 34% iar acum, după cinci ani, vorba francezilor “on prend les mêmes et on recommence” – îi luăm pe aceeași și o luăm de la capăt.

Foto: captură video
Marine Le Pen și Emmanuel Macron în timpul dezbaterii din 2017 Foto: captură video

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol