16 aprilie 2024, 15:15

Macron susține că acest război va dura și trebuie să ne pregătim pentru asta

Războiul din Ucraina „va dura” şi „trebuie să ne pregătim pentru aceasta”, a avertizat sâmbătă preşedintele francez Emmanuel Macron, anunţând că guvernul francez va pregăti „un plan de rezilienţă” pentru a face faţă consecinţelor economice ale acestei crize, informează AFP.

„Războiul a revenit în Europa (…). Dacă trebuie să vă împărtăşesc o convingere în această dimineaţă, aceea este că acest război va dura” şi „nu va fi fără consecinţe pentru lumea agricolă”, a declarat Macron în faţa unor responsabili în domeniul agricol la Salonul Internaţional de Agricultură de la Paris.

„În mod cert, vor exista consecinţe în exporturile noastre pentru marile filiere”, cum sunt cele de vinuri, de cereale şi de furaje. Elaborăm un plan de rezilienţă, întâi pentru a securiza filierele noastre, apoi pentru a stăvili costurile”, a declarat Macron.

Preşedintele francez a susţinut un discurs de circa 20 de minute în faţa unor directori de organizaţii profesionale. Vizita sa la Salonul Internaţional de Agricultură de la Paris, care se derulează până pe 6 martie, a fost scurtată în contextul crizei internaţionale.

Profesioniştii în domeniul alimentaţiei sunt îngrijoraţi că măsurile de retorsiune ruse, ca reacţie la sancţiunile occidentale, vor perturba schimburile comerciale. Mai multe mari grupuri agroalimentare sunt implantate în Ucraina, în special în sectorul laptelui şi al cerealelor.

Mai multe arme și echipamente militare din Franța sunt pe drum către Ucraina, ca parte a ajutorului occidental pentru Kiev în lupta cu trupele invadatoare rusești, transmite BBC.

Președintele Zelenski a postat pe Twitter că a vorbit cu președintele francez Emmanuel Macron sâmbătă dimineața, când „a început o nouă zi pe frontul diplomatic”.

„Coaliția antirăzboi funcționează!” a scris Zelenski pe Twitter.

Sâmbătă, Macron a postat un videoclip în care declară că „războiul va dura – trebuie să ne pregătim pentru el!”

De asemenea, Guvernul de la Praga a aprobat sâmbătă trimiterea de arme și muniție în valoare de 8,57 milioane de dolari pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva atacului Rusiei, a anunțat Ministerul ceh al Apărării, relatează Reuters.

Transportul, care include mitraliere, puști de asalt și alte arme ușoare, va fi livrat de Cehia într-o locație aleasă de Ucraina, a spus ministerul.

Franţa este al 9-lea furnizor de produse agroalimentare în Rusia, contra unei sume de 780 de milioane de euro pe an.

Forţele militare ruse au lansat în zorii zilei de joi o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol