28 aprilie 2024, 18:34

Magia Crăciunului: Să o ajutăm pe micuța Eva-Stefania pentru o șansă la viață

Eva-Ștefania este o fetiță specială în vârstă de trei ani din Timișoara. La vârsta de un an și nouă luni, Eva a fost diagnosticată cu întârziere globală de dezvoltare, întârziere în dobândirea limbajului și expunere la elemente autiste.

Mama ei a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru ca micuța să poată ajunge la tratament în străinătate.

10.000 de euro o despart pe Eva de șansa să fie inclusă într-un program intens de terapie la cel mai performant institut de terapie și cercetare din Europa, menit să aducă rezultate certe.

„Am ajuns în situația disperată de a vă cere ajutorul pentru că nu știu cum să reușesc să o reabilitez pe fetița mea. Deși am fost prima care a văzut că avem o problemă, am simțit că nu era vorba de autism, deoarece fetița mea era foarte prezentă, cu hipotonie pronunțată.

În urma șocului provocat de diagnostic, am început să caut de urgență terapii intensive. Între timp, am continuat investigațiile medicale, cu testele genetice care ne-au fost recomandate, în urma cărora am primit diagnosticul de distrofie musculară Emery Dreifuss, un sindrom rar.

Nu există tratament pentru această boală, terapiile sunt singura posibilitate de a asigura o viață normală pentru Eva mea. Luna trecută am reușit să facem RMN. Distrofia musculară nu a fost confirmată la RMN.

Așa că avem în continuare această întârziere globală. Trebuie să strângem urgent 25.000 de euro pentru Thomatis Brain Lab și pentru toate terapiile de care Eva are nevoie! Știu că este o sumă mare pentru noi, dar nu atât de mare pentru o comunitate dispusă să ajute”, a precizat Laura, mama fetiței, pentru Tion.

Până în data de 29 decembrie 2023 trebuia achitat avansul de 4.000 de euro, iar suma a fost strânsă. Însă Laura este nevoită să adune alți 10.000 de euro până în luna iunie a anului viitor și speră ca oamenii cu suflet mare să o ajute.

„Am ajuns la o evoluție așa de frumoasă, încât Eva-Ștefania înțelege și conștientizează foarte bine care îi sunt atât punctele forte, cât și neputințele. Știe rostul și importanța fiecărei terapii în parte.

Le exersează acasă până îi ies, până are încrederea că poate trece la un nivel superior. Dar toate astea le-a dobândit prin foarte multă muncă. Doar cine muncește cu ea înțelege efortul ei.

Reușita o datorăm muncii și ambiției ei, dar și dumneavoastră, celor care ne-ați însoțit de la început pe acest drum. Eva vrea să vorbească, dar nu poate. Șanse să fie un copil normal nu i s-au dat.

Și acum îmi răsună în minte «Eva nu va fi niciodată un copil normal». Dar există și miracole. Știu că e o perioadă solicitantă financiar, dar poate încă mai putem primi ajutor”, a mai transmis mama micuței Eva.

O puteți ajuta aici:

https://gofund.me/156f664e

CONTURI IBAN

RO30BTRLRONCRT0630884401- RON

RO77BTRLEURCRT0630884401- EURO

Banca Transilvania

Titular: Căprioru Eva-Ștefania

Revolut: +40728635357 (user: lauramd7xo)

PayPal: [email protected]


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol