17 iunie 2021, 11:23

Mai mulți muncitori chinezi au suferit simptome asemănătoare celor specifice Covid în 2012. Fauci vrea detalii

Dr. Anthony Fauci, expert de top în boli infecțioase din SUA, a cerut Chinei să dea informații despre șase muncitori care s-au îmbolnăvit după ce au lucrat într-o mină din provincia Yunnan în 2012 și sunt acum văzuți ca parte cheie a eforturilor de a identifica originile Covid-19.

Muncitorii, cu vârste cuprinse între 30 și 63 de ani, eliminau fecale de lilieci dintr-o mină de cupru, în aprilie 2012. După câteva săptămâni au fost internați într-un spital din capitala provinciei Kunming, cu tuse persistentă, febră, dureri de cap și piept și dificultăți de respirație. Trei dintre ei au decedat.

Mina se află în Mojiang, în sud-vestul Chinei, la aproximativ 1.500 de kilometri de Wuhan, unde a fost identificat pentru prima dată SARS-CoV-2, scrie Reuters.

Ce se știe despre muncitori

Deși detaliile biografice complete ale celor șase lucrători nu au fost publicate, sunt cunoscute numele, vârstele și fișele medicale ale acestora – dezvăluite într-o teză din 2013 scrisă de un student postuniversitar de la Universitatea Medicală Kunming, pe nume Li Xu.

Studiul lui Li, încă disponibil în arhiva științifică a Chinei, pe cnki.net, examinează simptomele fiecărui pacient și concluzionează că au fost victime ale unui coronavirus „asemănător SARS” contractat de la lilieci.

Oamenii de știință care au mers în mină la sfârșitul anului 2012 au găsit mostre ale unui agent patogen care a devenit cunoscut sub numele de „virusul Mojiang”, găsit la șobolani și fără legătură cu SARS-CoV-2. Cercetările ulterioare nu au putut confirma dacă acesta a cauzat boala minerilor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.