29 martie 2024, 12:06

Mai sunt doar câteva zile până la deschiderea Târgului de Carte Gaudeamus

În prag de sărbători, Radio România aduce iubitorilor de carte un mult așteptat cadou: Gaudeamus! Cel mai citit și mai îndrăgit târg de carte din România revine, în premieră în cursul lunii decembrie, la formatul care l-a impus de peste un sfert de secol drept un reper solid al pieței de profil din țara noastră.

Ediția București 2022 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, organizat de postul public de radiodifuziune, se va desfășura între 7 și 11 decembrie, în Pavilionul B2 Romexpo.

Inaugurarea oficială a ediției va avea loc miercuri, 7 decembrie, la ora 12.00. Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10.00 și 20.00, iar la această ediție, accesul tuturor categoriilor de public va fi gratuit.

În ciuda condițiilor dificile din ultimii ani, care au dus la suspendarea celor mai multe evenimente de acest tip, Radio România a reușit să mențină continuitatea acestui proiect, atât prin intermediul edițiilor online, cât și prin organizarea primelor târguri de carte din țară din timpul pandemiei, în vara anului 2021.

Ediția București 2022 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, reluată după doi ani de pauză, consolidează statutul evenimentului de vârf de piață editorială, la nivel național:

– Aproape 7.900 mp de standuri și spații de evenimente vor ocupa integral cel mai mare pavilion expozițional din țară; din perspectiva anvergurii evenimentului, ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus se apropie foarte mult de ediția care a stabilit un record național, derulată în noiembrie 2019.

– Circa 200 de participanți vor oferi publicului o gamă extrem de variată de produse editoriale, pe diferite suporturi, adecvate tuturor vârstelor și domeniilor de interes, muzică și jocuri educative. Alături de nume consacrate de zeci de ani în peisajul editorial românesc, se vor regăsi numeroși participanți în premieră la acest eveniment, atât edituri care și-au câștigat deja o binemeritată notorietate, cât și proiecte noi, la început de drum. Toate standurile găzduite de Pavilionul B2 Romexpo se vor regăsi în format virtual pe website-ul www.gaudeamus.ro.

– Peste 600 de evenimente editoriale, care se vor desfășura deopotrivă în cele șase spații dedicate amenajate în incintă și la standurile participanților au fost deja programate; programul integral al evenimentelor, reactualizat în permanență, va fi disponibil începând cu data de 5 decembrie pe website-ul www.gaudeamus.ro. În premieră, în incinta târgului vor fi amenajate, împreună cu partenerii acestei ediții – Opera Comică pentru Copii și Asociația Versus – două spații dedicate activităților interactive pentru cei mai tineri vizitatorii.

Proiectele conexe marca Gaudeamus Radio România care se vor desfășura în cadrul acestei ediții a târgului reunesc tradiția și inițiative în premieră:

– Concursul Național de Lectură Mircea Nedelciu, adresat liceenilor, care va reuni concurenți din întreaga țară, se va desfășura în acest an într-o formulă inedită, pe bază de eseuri transmise în format video; tema concursului este „Centenar Marin Preda. 100 de ani de la naștere.”

– „Invitați de nota 10: Olimpicii României” este proiectul prin intermediul căruia Radio România și partenerii săi recompensează și promovează elevii care obțin rezultate excepționale la olimpiade internaționale la diferite discipline. Premiile pentru cele două proiecte, în valoare de circa 25.000 lei, vor fi oferite de Asociația Lions Club Millennium Bucharest, sponsor tradițional al evenimentului.

– „Pick up a Secret Story” este un nou proiect, inițiat cu acest prilej și derulat în colaborare cu fundația Hospice Casa Speranței (cea mai mare organizație specializată în îngrijire paliativă gratuită din România), cu sprijinul participanților și al publicului, care vor putea contribui la strângerea de fonduri pentru susținerea activității curente a fundației, donând sau achiziționând pachete de cărți al căror conținut rămâne un secret, până la desfacerea pachetului.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol