Catedrala de la Curtea de Argeș a fost zidită în prima jumătate a secolului al XVI-lea, în jurul anului 1517, pe locul Catedralei Mitropolitane construită în timpul domniei Voievodului Neagoe Basarab, domn al Țării Românești în perioada 1512-1521.

Catedrala a avut încă de la început destinația de necropolă voievodală. Ea adăpostește un spațiu cu destinație funerară — aici se află lespedea de piatră care acoperă mormântul celor trei copii ai Voievodului Neagoe Basarab: Petru, Ion și Anghelina. La dreapta mormântului lui Neagoe, se află mormântul fiicei sale Stana, căsătorită în 1526 cu voievodul Moldovei, Ștefăniță, nepotul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Tot aici se află piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumați.

De o parte și de alta a pronaosului, se află mormintele monarhilor români din dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, mormântul regelui Carol I (1881-1914) și al reginei Elisabeta (1881-1914) și mormintele regelui Ferdinand (1914-1927) și al reginei Maria (1914-1927).

Regele Carol I și Regina Elisabeta

În testamentul scris cu propria sa mână, la 14/25 februarie 1899, Carol I își exprima dorința ca trupul său să fie îngropat „lângă biserica Curții de Argeș, reclădită de mine, și care poate deveni mormântul dinastiei române, însă, când capitala Regatului va cere ca cenușile mele să rămână în mijlocul iubiților mei bucureșteni, atunci înmormântarea la Curtea de Argeș va fi provizorie, până ce se va clădi un mausoleu pe o înălțime împrejurul orașului, unde se poate deschide un bulevard” (Istoria românilor în timpul celor patru regi, vol. I Carol I, de Ioan Scurtu).

Născut la Sigmaringen, în sudul Germaniei, la 8/20 aprilie 1839, Carol de Hohenzollern a devenit domnitor al României, după plebiscitul național din  aprilie 1866, soldat cu un rezultat pozitiv. S-a căsătorit cu principesa Elisabeta de Wied în ziua de 3/15 noiembrie 1869.

La 10 mai 1866, principele Carol I intră în București, depunând jurământul și este primit de o mulțime entuziastă. La 10/22 mai 1877, au avut loc, la București, o serie de festivități prilejuite de proclamarea Independenței României. La 10/22 mai 1881, când s-au împlinit 15 ani de la urcarea pe tronul statului român, au avut loc festivități prilejuite de proclamarea Regatului și încoronarea domnitorului Carol I ca rege al României. Cei 48 de ani de domnie a lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese a României în plan economic, social, administrativ, politic și cultural. România și-a cucerit Independența de stat, a devenit monarhie constituțională și s-au pus bazele consolidării statului român modern.

Odată cu urcarea pe tronul României a Regelui Carol I (1839-1914), orașul Curtea de Argeș, fostă capitală a Țării Românești, a reintrat în atenția istoriei.

În timpul domniei regelui Carol I, după mai multe restaurări parțiale, Biserica episcopală de la Curtea de Argeș a fost refăcută de arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy și arhitectul român Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare. Lucrările au fost finalizate în anul 1885, iar la 12 octombrie 1886 lăcașul a fost resfințit.

Regele Carol I a construit parcul Mănăstirii Argeșului și palatul episcopal (1886-1890), care era folosit ca reședință regală de vară. După moartea regelui Carol I, regina Elisabeta s-a retras la mănăstirea de la Curtea de Argeș, unde a încetat din viață, la 18 februarie 1916. Aici a și fost înmormântată.

Regele Ferdinand I și Regina Maria

La 1 martie 1889, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat, prin Decret, Principe al României, cu titlul de Alteță Regală. S-a căsătorit, la 10 ianuarie 1893, cu principesa Maria a Marii Britanii și Irlandei de Nord. La 28 septembrie/11 octombrie 1914, Ferdinand I a devenit rege al României.

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, a fost încoronat rege al tuturor românilor. În timpul Primului Război Mondial, regele Ferdinand s-a alăturat Antantei, chiar dacă a fost nevoit să lupte împotriva țării sale natale, Germania, implicându-se chiar și în operațiunile militare. În timpul domniei sale, s-a înfăptuit reforma agrară, pentru care a fost numit ”Rege al țăranilor”. Totodată, Ferdinand a promulgat Constituția din 1923, fiind adoptat astfel votul universal.

Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927, la Sinaia. La 23 iulie, a fost înmormântat la Biserica episcopală din Curtea de Argeș, cu ”o pompă vană și rece”, după cum avea să mărturisească istoriul Nicolae Iorga.

Regina Maria a susținut de la început alianța României cu puterile Antantei. A fost supranumită „mama răniților” și „regina-soldat”, pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front și în spitale de campanie. Regina Maria a murit la 18 iulie 1938, în castelul Pelișor. Prin prevederile testamentare, trupul i-a fost înhumat în Biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima i-a fost depusă în ctitoria sa „Stella Maris” de la Balcic. În 2015, la inițiativa regelui Mihai I, Casa Regală și Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii reginei Maria să fie Salonul de Aur din Castelul Pelișor.

Regele Carol al II-lea

După renunțarea la calitatea de prinț moștenitor, Carol al II-lea a revenit în țară, detronându-l pe regele MIhai I și forțând mâna Parlamentului, care l-a proclamat rege la 8 iunie 1930. La 10 februarie 1938, printr-o lovitură de stat, regele Carol al II-lea dizolvă Parlamentul, instaurând dictatura personală. La 20 februarie 1938, a fost publicată noua Constituție redactată de Istrate Micescu, prin care suveranul devenea ”capul statului”. Totuși pierderile teritoriale din vara și din toamna anului 1940 îl compromit însă pe Carol al II-lea ca om politic și șef al statului român, silindu-l să abdice în favoarea fiului său, Mihai, care a fost rege al României între anii 1927-1930 (Regență) și între 1940-1947.

Regele Mihai și Regina Ana

Născută Ana de Bourbon-Parma, la 18 septembrie 1923, la Paris, regina Ana s-a căsătorit cu regele Mihai I al României la 10 iunie 1948, în Atena, la Palatul Regal. Au locuit, până la sfârșitul anului 1948, la Vila Sparta, locuința reginei-mamă Elena din Florența, apoi la Lausanne, în Elveția (1949), în Anglia (1950-1956), apoi din nou în Elveția, la Versoix și, ulterior, la Aubonne. Mutarea în România a avut loc în anul 2001, la 18 mai, la Palatul Elisabeta, și la 1 iunie, la Castelul Săvârșin. A încetat din viață la 1 august 2016, la Spitalul din Morges, în Elveția. A fost înmormântată la Curtea de Argeș 13 august 2016.

Regele Mihai I a moștenit tronul la vârsta de 5 ani, în iulie 1927, după moartea bunicului său, Ferdinand și renunțarea la tron în 1925 a lui Carol al II-lea. Fiind minor atribuțiile legale au fost îndeplinite de o regență. În iulie 1930, Mihai este detronat de tatăl său, Carol al II-lea, dar peste 10 ani Mihai revine pe tron pentru a doua oară, după ce generalul Antonescu îl obligă pe Carol al II-lea să abdice. Sub statul național legionar apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nicio putere reală de decizie. Când balanța războiului s-a întors, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944. Totuși, în urma fraudării masive a alegerilor, comuniștii preiau puterea, iar pe 30 decembrie 1947 Regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare. În ianuarie 1948, Mihai pleacă în exil unde a încercat să pledeze cauza țării sale. După Revoluția din 1989, a fost oprit de regimul Iliescu să se întoarcă în țară și abia în 1997 își recapătă cetățenia română.

A încetat din viață la data de 5 decembrie 2017 și va fi înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș alături de strămoșii săi.

 

---