24 iunie 2024, 7:40

Manifestații în Spania împotriva supraturismului

Mii de persoane au manifestat în Palma de Mallorca, sâmbătă, împotriva turismului excesiv care a acaparat zona spaniolă.

Sub bannerul „Mallorca nu este de vânzare”, manifestanţii au defilat prin centrul oraşului Palma de Mallorca.

Organizatorii au dat vina, în special, pe creșterea costului locuințelor pe insula mediteraneană cu mai puțin de un milion de locuitori.

Spania, a doua cea mai mare destinaţie turistică din lume după Franţa, a primit 85 de milioane de vizitatori străini în 2023, potrivit statisticilor oficiale. Dintre aceste 85 de milioane, 14,4 milioane au debarcat în Insulele Baleare, a doua regiune ca mărime din Spania în ceea ce priveşte primirea de turişti, potrivit Agerpres.

Nemulțumiri privind presiunea imobiliară

Această manifestaţie a avut loc la două zile după prăbuşirea, joi, a unui bar-restaurant situat pe faleza din Palma de Mallorca, în care au murit doi tineri turişti germani, un senegalez şi o angajată spaniolă.

Arhipelagul este deosebit de popular printre turiştii germani, britanici şi olandezi.

Mișcările ostile supraturismului sunt în creștere în Spania în ultimul timp.

Printre nemulţumirile invocate de rezidenţi se numără presiunea imobiliară, multiplicarea închirierii locuinţelor în scop turistic astfel încât unii locuitori au fost obligaţi să plece din centrul oraşelor, precum şi neplăcerile sonore şi de mediu.

Valencia proiectează măsuri ca să descurajeze cazările non-hoteliere

În oraşul Valencia sunt înregistrate în acest moment 10.000 de apartamente turistice, în condiţiile în care cu un an înainte erau 7.000. O creştere care vine pe un fundal economic bun, în care turismul aduce aproape 13 miliarde de euro anual, dar şi pe altul care arată o criză din ce în ce mai acută a locuinţelor, relatează corespondentul în Spania al RRA.

Statisticile arată că 70% dintre tinerii din Valencia pleacă de acasă după 30 de ani. Unul dintre motive este greutatea găsirii unei chirii accesibile.

Una dintre măsurile pentru rezolvarea acestei probleme este luată acum de primăria oraşului. Oprirea fenomenului are două avantaje, consideră autorităţile. Pe de o parte nu mai dispar pe piaţa chiriilor locuinţele care ar fi în plan pentru transformare turistică, pe de alta pentru că s-ar putea domoli creşterea preţurilor apartamentelor.

Rentabilitatea mare a variantei turistice face ca mulţi investitori să le caute, preţurile crescând accelerat în ultimii ani şi din cauza aceasta. Decizia primăriei se referă şi la cele aproape 30.000 de apartamente care sunt oficial utilizate în oraş. Bănuiala, de multe ori confirmată prin controale ale poliţiei, este că o parte dintre acestea oferă servicii turistice ilegal, de aceea vor fi mărite efectivele de control. În plus, este încurajat denunţul vecinilor.

În acelaşi context, Valencia nu va mai lăsa marile feriboturi să ancoreze. Miile de turişti care coboară zilnic de pe ele şi inundă oraşul îi determină pe localnici, uniţi în asociaţii specifice, să protesteze şi să ceară măsuri care să le dea oraşul înapoi. Decizia este primită cu bucurie de aceştia, însă cu neîncredere de organizaţiile din turism.

Cele 2,3 milioane de turişti străini care vin anual să petreacă cel puţin două nopţi în oraş sunt o mină de aur şi aduc un procent considerabil PIB-ului local. Primăria este de acord cu argumentele, însă invocă o directivă europeană care cere aceste măsuri şi spune că varianta propusă acum este mai bună decât cea a Bruxelles-ului. Variantă care va veni inevitabil, însă un pic târziu, pentru că deja inclusiv Madridul, Palma de Mallorca, Tenerife sau Barcelona implementează măsuri similare.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol