25 aprilie 2025, 5:15

Manifestul unei liceene la simularea de Bac: ”Avem o speranță că reforma învățământului nu se va mai face din pix”

Mesajul unei liceene din România a ajuns viral după ce mama ei l-a postat pe rețelele de socializare. Adolescenta a ales ca la simularea de Bacalaureat pentru clasa a XI-a să se alăture protestului #foaiagoală, lansat de către Consiliul Naţional al elevilor.

Deși principiul manifestației se baza pe predarea foilor goale, eleva a ales să scrie un text de șase pagini, în care să explice motivul pentru care protestează atât ea, cât și alți colegi, părinți și profesori, dar și cum arată sistemul de învățământ în prezent.

”Ceva îmi spune că această lucrare nu va fi citită până la capăt, însă sper să greșesc și că cine o va citi să înțeleagă că acest protest nu este împotriva simulărilor sau a profesorilor sau chiar a școlii, ci împotriva acestui sistem de învățământ care ne vede pe noi, elevii, doar ca pe niște numere în statisticile celor de sus”, a scris tânăra, în primele pagini ale lucrării. 

Mai mult decât atât, aceasta spune că este necesar ca atât ”cei de sus”, cât și restul societății, să conștientizeze că și vocea elevilor are importanță și cere Ministerului Educației Naționale să nu mai facă modificări în timpul anului școlar: „Scopul protestului este acela de a-i face pe cei de sus și din jurul nostru să înțeleagă că noi, elevii, avem o voce, o părere, o speranţă că reforma învățământului nu se va mai face din pix, cu modificări peste noapte, cu schimbarea regulilor jocului în timpul jocului și, dacă nu noi, măcar generațiile viitoare să se bucure de un sistem educațional care le dezvoltă gândirea critică, abilitățile în anumite domenii, talentele etc.”

Deși adolescenta se aștepta ca această lucrarea să nu fie citită până la final, profesorul ce i-a corectat lucrarea a ținut să o asigure, spre finalul lucrării, că a parcurs tot textul și chiar i-a apreciat pe ultima pagină textul. ”Foarte bine argumentat și concis”, a scris profesorul corector, cu pix roșu.

O lecție de viață pe care am învățat-o de la fiica mea de 17 ani…Mi-aș dori să ajungă și la cei cărora le este adresată de fapt

Gepostet von Angi Varga am Sonntag, 31. März 2019


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol