28 aprilie 2024, 1:17

MARAMUREȘ: Mocăniţa are program special de sărbători

Trenul cu aburi Mocăniţa, care străbate Valea Vaserului din Munţii Maramureşului, va avea un program special de sărbători, au anunţat, joi, administratorii garniturii.

În zilele de 22 şi 23 decembrie, sunt programate curse.

Apoi, acestea se suspendă pentru a fi reluate în 26 decembrie şi vor continua zilnic până pe 31 decembrie, relatează Radio România Antena Satelor.

Un traseu durează aproximativ 6 ore, iar plecările sunt programate la ora 09:00 din Staţia Vişeu de Sus.

Biletul pentru un adult costă 84 de lei, conform site-ului de unde pot fi achiziţionate biletele online. Pentru un student sau pensionar, preţul este de 74 de lei, iar pentru elevi de până la 16 ani, 56 de lei.

Preţul biletului include şi un platou grill, o cafea, o băutură răcoritoare, un produs de patiserie.

Trenul Mocăniţa circulă pe o cale ferată cu ecartament îngust şi este preferatul turiştilor care ajung să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în Maramureş.

Foto: Facebook/Mocanița Maramureș


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol