24 aprilie 2024, 4:47

Marea Britanie spune că e gata să ridice sancțiunile împotriva Rusiei… DACĂ…

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a oferit indicii că ţara sa este dispusă să ridice sancţiunile împotriva Rusiei în cazul în care aceasta va decide să îşi retragă trupele din Ucraina.

Ridicarea sancțiunilor se bazează pe două premise: retragerea trupele ruse de pe teritoriul ucrainean și promisiunea de a nu lansa noi agresiuni.

Truss a subliniat și în „The Sunday Telegraph” că, dacă va exista „o încetare a focului și o retragere completă”, Londra ar fi pregătită să renunțe la măsurile sale punitive împotriva băncilor, companiilor și oligarhilor rusești, pentru care a fost înființată o „unitate de negociere” în cadrul Ministerului de Externe.

De asemenea, ar fi necesară o garanție din partea Moscovei că nu va mai lansa atacuri, altfel ar fi aplicate imediat „sancțiuni de răzbunare” împotriva Rusiei.

Până acum, după cum amintește The Telegraph, ministrul se îndoise că Regatul Unit își va ridica vreodată sancțiunile, spunând că „ea îşi imaginează o situație” în care oligarhul Roman Abramovici să se poată întoarce vreodată în această țară după ce a fost pedepsit pentru apropierea lui de regimul Putin.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol