30 aprilie 2024, 23:31

Mărturia unei victime prin metoda „Loverboy”: Timp de doi ani, a fost cea mai bună persoană cu mine | PODCAST

De peste 30 de ani, România este țara europeană cu cel mai mare număr de victime ale traficului de persoane și cu cel mai ridicat risc de traficare a minorilor.

Traficul de persoane reprezintă una dintre cele mai grave forme de criminalitate împotriva ființei umane, fiind considerată ca reprezentând a 5-a infracțiune gravă asupra demnității și drepturilor individuale, după crimele de genocid, crimele împotriva umanității, crimele de război și cele de terorism.

De peste 30 de ani, România este țara europeană cu cel mai mare număr de victime ale traficului de persoane și cu cel mai ridicat risc de traficare a minorilor.

Raportul UE, publicat în 2020, menționează că numărul de copii români, victime ale traficului de persoane, identificați în UE a crescut de 10 ori în numai 2 ani de raportare. Riscul sporește în momentul integrării complete a României în spațiul Schengen, atunci când orice control la frontieră va fi eliminat.

Având în vedere acest fapt, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER), alături de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, împreună cu instituții de stat si ONG-uri implicate în protecția copilului, organizează periodic evenimente în care atrage atenția asupra riscurilor.

„Promisiunile false pot duce la exploatare”, atrage atenția cea mai recentă campanie de informare în acest sens, relatează Radio România Cultural.

Liceenii și profesorii sunt invitați să afle care sunt pericolele traficului de persoane, ce înseamnă metoda „loverboy” și faptul că România este țara UE cu cel mai ridicat risc de traficare a minorilor. Evenimentele sunt sprijinite de Inițiativa REACT (Research Excellence against Child Trafficking) dezvoltată, în cadrul Centrului de Drepturile Omului și Migrație din Universitatea Româno-Americană, cu sprijinul Poliției Naționale Neerlandeze.

„Nu este chiar ușor să împărtășești experiențe atât de intime și atât de traumatizante, însă cred că este foarte util să știți ceea ce și mie mi-ar fi folosit să știu la momentul potrivit. Lucrurile se întâmplă conform unui scenariu, pe care, dacă îl cunoști, poți să îl recunoști și să îl oprești, să îl previi”, mărturisește o tânără victimă a traficului prin metoda denumită de specialiști ca „Loverboy”.

Agresorul își racolează victima într-o așa-zisă poveste de dragoste, iar apoi o exploatează.

Metoda are 5 etape. Prin cea dintâi, se obține încrederea.

„Timp de doi ani de zile, a fost cea mai bună persoană cu mine. Încontinuu îmi spunea că sunt minunată. Era un om pe care îl simțeam ca fiind jumătatea mea, îmi dădea aproape tot timpul dreptate și mă ajuta foarte mult. Îmi oferea tot felul de lucruri la care eu nu aveam acces, întrucât n-aveam posiblitatea financiară să le cumpăr. Asta a fost o cale de a-mi câștiga încrederea și de a mă manipula.

Când am ajuns în clasa a XII-a, a fost un moment în care aș fi putut să îmi dau seama că ceva nu este în regulă. Mi-a zis că nu este de acord ca eu să merg la facultate, că ar trebui să mă trezesc, că nu o să fac altceva decât să muncesc ca un câine, o să ajung să am un job de nimic și, în plus, asta ar însemna că nu mai suntem împreună, mă iubește și suferă foarte tare. Eu i-am explicat că putem să avem în continuare o relație la distanță, că îl voi iubi în continuare exact la fel, dar nu a fost de acord și, cu două luni înainte de BAC, mi-a spus că vrea să ne despărțim pentru că suferă foarte tare și nu poate să accepte ideea că ne vom despărți.

În punctul acela, eram dependentă emoțional total de el. Mi se părea că ce se întâmplă este cel mai mare dezastru de pe lume, iar apoi mi-a dat lovitura de grație, respectiv mi-a spus alege: ori rămâi cu mine, ori mergi la facultate. L-a ales pe el …”, a povestit tânăra la evenimentul ECLER.

După ce traficantul îi câștigă victimei încrederea, urmează etapa a doua de seducție.

„În această etapă, traficantul joacă rolul partenerului perfect, promițând o relație pe termen lung, cu iubire necondiționată. Scopul traficantului este de a face victima dependentă emoțional de el, de a o face să se îndrăgostească nebunește de el. Apare senzația unei iubiri perfecte, unice, ideale”, a punctat Alice Martiș, expert pentru prevenirea violenței de gen la Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică.

Următoarea etapă a metodei Loverboy este cea a izolării victimei, atât de prieteni, cât și de familie, de tot ce înseamnă trecutul său.

Ca exemplu în acest sens, Alice Martiș a invocat cazul fraților Andrew și Tristan Tate, cercetați în România pentru trafic de persoane.

Etapa a patra presupune distrugerea valorilor personale, în care „este foarte prezentă violența emoțională, violența fizică și/sau financiară. Adesea, în această etapă se solicită poze sau videoclipuri indecente ori întreținerea de relații [sexuale – n. red] cu alți parteneri. Aceste materiale sunt folosite apoi pentru șantajarea victimelor și a face tot ce cer traficanții. Odată ajunse în această etapă, victimele sunt tatuate cu însemnele rețelei de trafic. Practic, nu se distrug numai valorile personale, ci și încrederea în sine. Practic, se desființează și identitatea personală în această etapă”, a precizat expertul ECLER.

Ultima etapă este exploatarea.

„Din păcate, aproape jumătate dintre victimele traficului de persoane în plan european au fost din România. Este important ca acest lucru să fie cunoscut la nivelul societății, pentru a ne apăra și pentru a conștientiza prezența acestui fenomen”, a spus Silvia Tăbușcă, coordonator al Programului de Securitate Umană al ECLER.

Ascultați AICI podcastul.

Foto: Facebook | Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică – ECLER


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol