20 aprilie 2024, 15:13

Medicina viitorului, bazată pe inteligența artificială, va ajuta atât pacienții, cât și medicii

Peste 40.000 de experți în sănătate din toată lumea au participat la Chicago, în Statele Unite, la cea mai mare conferință de tehnologie digitală în sănătate. În premieră, România a fost reprezentată de o delegație din care au făcut parte oficiali, medici și cercetători cu competențe în domeniul sănătății și al tehnologiilor digitale folosite în medicină.

Medicina viitorului arată cu totul altfel.

Tratamentul personalizat, obținerea datelor medicale ale pacientului instantaneu dintr-o bază de date comună la care au acces spitale, medici și pacientul sau revoluția genetică fac parte din beneficiile noilor tehnologii în sănătate.

“Acesta este viitorul: digitalizarea medicinii și fișa medicală electronică. Îmbunătățirea sănătății populației necesită resurse intensive de colaborare și necesită parteneriate puternice. Datele obținute sunt esențiale pentru a ne ajuta să înțelegem pacienții, boala și aplicabilitatea acestor date. Populația are nevoi sociale, medicale și noi continuăm să răspundem acestor nevoi prin această programare inovatoare”, a spus medicul pneumolog specializat în medicină de urgență Theo Trandafirescu, stabilit în Statele Unite ale Americii, la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, de la Radio România Actualități.

Pentru pacienți, beneficiile noilor tehnologii sunt uriașe.

Algoritmii de analiză și de inteligență artificială pot aduce avantaje în ceea ce privește calitatea și rezultatul tratamentului, reducerea costurilor în instituțiile de sănătate, decizii mai bune la nivelul strategiilor din acest domeniu, într-un cuvânt, progres în beneficiul pacientului.

“Inteligența Artificială, noile tehnologii digitale previn prezentarea în departamentul de urgență, previn agravarea afecțiunii prin luarea unor decizii în timp real. Un alt beneficiu major este acela că implică pacientul. Este acest concept de “pacient engagement”, în care pacientul este implicat în gestionarea propriilor simptome și în partea aceasta digitală și pacientul are rolul lui în tratament și în rezolvarea problemei și, desigur, accesul mai rapid, reducerea costurilor, faptul că poți să-ți acumulezi aceste date pe care le poți folosi mai departe,” a opinat Cristina Berteanu, medic primar ATI, dr. în medicină și director cercetare și dezvoltare Medlife-Neolife.

Dispozitive atașate corpului prin care sunt monitorizate modificări ale diverselor substanțe din organism, determinări și analize medicale făcute cu telefonul mobil sau aparate care oferă, de exemplu, imaginea cavității cardiace în timp real fac parte din medicina viitorului și vor ajuta deopotrivă medicii și pacienții.

Marea provocare este cum vor fi accesate și gestionate aceste date pentru a putea fi folosite cu ușurință de medici și pacienți, în orice țară ai alege să mergi pentru tratamente medicale.

“Toate aceste tehnologii digitale care sunt aplicate în sănătate, practic fac un lucru: ne ajută să obținem date medicale, rezultate de analize de imagistică, dar și date despre de câte ori a fost internat pacientul, tot felul de informații care țin de cum este îngrijit pacientul și de datele lui medicale. Deci, practic, înseamnă achiziție de date medicale. Și atunci direcția viitorului este aceasta: cum obținem datele de la diferiți senzori, diferite tehnologii, unde le salvăm, ce facem cu ele, astfel încât să poată fi interoperabile, să poată fi transmise către alte spitale”., spune lector universitar Elena Ovreiu, Universitatea Politehnică București.

Resursa umană în domeniul medical va fi importantă în continuare, dar inteligența artificială are posibilitatea să analizeze o imagine în câteva secunde, ceea ce un expert uman nu poate face, iar acest lucru duce la o diagnosticare mai rapidă și la tratament personalizat.

Tratamentul genetic – tratamentul viitorului

Imunologia este deja utilizată cu succes în oncologie, dar și în tratarea altor afecțiuni grave precum artritele reumatoide.

Medicul Theo Trandafirescu spune că asistăm deja la o revoluție genetică prin folosirea tratamentelor de acest tip, iar lumea științifică a reacționat foarte rapid la acest “genomic product” și ultimii ani au arătat o accelerare a cercetărilor în această direcție.

Cu ajutorul genomicii, medicii reușesc să înțeleagă mult mai bine bolile și să propună un tratament individualizat.

“Înainte, când cineva avea o afecțiune oncologică și era un stadiu mai avansat, în general, nu prea existau soluții, dar acum cu noua tehnologie, cu această revoluție genetică, există tendința de a aborda bolile oncologice ca o afecțiune cronică, la fel ca și tensiunea sau diabetul: atât timp cât îți iei medicamentul prescris, reușești să controlezi boala. Nu neapărat o vindeci total, dar e controlabilă pe baza acestor terapii imunomodulatoare”, a spus dr. Theo Trandafirescu.

Mai multe despre cum se va schimba medicina în următorii ani, aici:


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol