Vasile Astărăstoae este fostul preşedinte al Colegiului Medicilor din România și prezent la Marius Tucă Show a declarat că în România, 30% din populaţie, respectiv 4–5 milioane de oameni, s-au imunizat deja.
Acesta susține că în țara noastră s-a manifestat o formă uşoară a coronavirusului.
„Am o reţinere cu privire la date. Raportările sunt diferite. După părerea mea cred că în momentul de faţă cel puţin 30% din populaţie s-a imunizat. 4-5 milioane sunt imunizate deja”, a declarat Astărăstoae, conform descopera.ro.
Medicul este de părere că virusul va suferi mutaţii, însă nu e o variantă pe care o exclude.
„Virusul nu merge cu pașaport. Nu putem să-l oprim la graniţă. Ne facem mai mult rău pentru că ne dăm un sentiment de siguranţă . Cea mai simplă masură este să ne spălam pe mâini şi să evitam aglomeraţiile. Carantina ultra-dură care a fost impusă în China, fără pic de umanism şi care a încălcat toate drepturile omului tot nu a oprit virusul să se răspândească în întreaga lume. Carantina care s-a introdus în nordul Italiei tot nu a oprit virusul”, a mai spus Vasile Astărăstoae.
Astărstoae a subliniat că virusul nu este la fel de grav ca alte maladii.
„Virusul acesta are niste caracteristici pe care încă nu le cunoaştem, dar are un mare avantaj, acela că nu e de o gravitate majoră. Nici nu se compară cu Ebola, spre exemplu. Măsurile trebuie să fie raţionale”, a adăugat acesta.
sursa foto:stiripentruviata.ro


Comentariile sunt oprite pentru acest articol