29 martie 2024, 14:01

MedLife a identificat 46 de cazuri noi de infectare cu subvarianta BA.2 în urma procesului de secvențiere a 171 de probe

MedLife continuă studiul de secvențiere a genomului virusului SARS-CoV-2 și anunță noi rezultate privind cazurile de infectare cu subvarianta BA.2 a tulpinii Omicron în România. Concluziile acestei etape a studiului arată că, din cele 171 de probe secvențiate, provenite din mai multe orașe din țară, 46 au fost depistate cu subvarianta BA.2 a virusului, în timp ce restul de 124 de probe conțin varianta inițială BA.1. și o probă – varianta B.1.1.161 (o tulpină cunoscută de aproximativ un an, dar care în acest moment nu prezintă interes).

 Creștere importantă în ultimele două săptămâni

Potrivit studiului, prevalența infectărilor cu BA.2 a înregistrat o creștere importantă în ultimele două săptămâni, de data aceasta fiind identificate de aproape 9 ori mai multe cazuri față de ultima secvențiere făcută de specialiștii MedLife (evoluție de la 3% la 27% în interval de 2 săptămâni pe lotul de studiu MedLife).

 Probele secvențiate în cadrul studiului MedLife provin din Brașov, Constanța, Vaslui, Iași, Galați, Tulcea, București și Târgoviște. Cele mai multe cazuri cu subvarianta BA.2 provin din Brașov și București.

“Dacă în urmă cu două săptămâni prevalența BA.2 era de 3% pe lotul studiat la acel moment, astăzi am ajuns la o prevalență de 27% pe noul lot analizat, ceea ce confirmă ritmul accelerat de răspândire a acestei subvariante Omicron. Însă, dincolo de gradul ridicat de contagiozitate și de răspunsul limitat la vaccin, se pare că BA.2 se aseamănă cu tulpina Delta din punct de vedere al severității bolii, având capacitatea de a provoca forme mai grave. Rămâne de văzut, însă, dacă BA.2 va influența sau nu o prelungire a valului 5 ”, a declarat Dumitru Jardan, biolog și doctor în științe medicale, coordonatorul studiului de secvențiere realizat de MedLife.

Prevalența subvariantei BA.2, în creștere chiar și în țările care au atins deja vârful valului 5 al pandemiei, generat de tulpina inițială Omicron

Identificată pentru prima oară în Africa de Sud, în decembrie 2021, subvarianta BA.2 are peste 30 de mutații în comun cu varianta Omicron BA.1, dar și 28 de mutații adiționale, majoritatea fiind localizate la nivelul proteinei Spike. Însă, spre deosebire de versiunea inițială, subvarianta BA.2 este mai greu de identificat prin testele de screening.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, la începutul lunii februarie, BA.2 reprezenta 20% din totalul cazurilor de infectare cu Omicron raportate la nivel global, fiind detectată în 74 de țări și 47 de state din SUA. Specialiștii avertizează că noua subvariantă este pe un trend ascendent inclusiv în țările care au atins deja vârful valului 5 al pandemiei, generat de tulpina inițială Omicron, ceea ce ar putea indica o prelungire a valului 5.

Datele OMS arată că BA.2 ar putea fi chiar și de două ori mai contagioasă decât varianta inițială BA.1. În plus, studiile internaționale sugerează capacitatea noii subtulpini de a provoca forme mai severe de boală decât varianta inițială și de a ocoli răspunsul imun obținut prin vaccinare. Toate aceste caracteristici ale BA.2 se bazează pe modificările genetice suferite de virus, noua subvariantă având zeci de mutații noi față de tulpina originală Omicron.

Evoluția virusului SARS-CoV2 de-a lungul celor doi ani de pandemie ne-a arătat capacitatea sa de a se adapta, astfel încât să se poată răspândi cât mai mult și cât mai repede. Odată cu această răspândire rapidă, cresc șansele să apară noi mutații, ajustate în funcție de noii factori de rezistență ai organismului. Un exemplu foarte elocvent este tulpina Omicron, care a putut afecta mult mai ușor și persoanele vaccinate în comparație cu tulpina Delta, responsabilă de valul anterior. Același lucru s-a întâmplat și cu BA.2, care reprezintă, de fapt, o variantă Omicron «îmbunătățită» din punct de vedere al virusului”, a adăugat biologul Dumitru Jardan.

 „Trebuie să ne raportăm cu precauție la finalul valului 5 al pandemiei”

Deși România pare că a depășit vârful valului 5 al pandemiei, dat fiind faptul că numărul îmbolnăvirilor a intrat pe o pantă descendentă, și se vorbește deja despre sfârșitul pandemiei, specialiștii în sănătate încă privesc cu precauție aceste previziuni, mai ales în contextul răspândirii subvariantei BA.2.

“Ținând cont de dinamica subvariantei BA.2 din ultimele două săptămâni, cel puțin pe loturile analizate de noi, trebuie să ne raportăm cu precauție la finalul valului 5 al pandemiei și să avem în vedere și scenariul pesimist, în care am putea înregistra un al doilea vârf al acestui val, determinat de noua subtulpină. Dacă ritmul de răspândire a subvariantei BA.2 se menține la acest nivel, sunt șanse ca România să înregistreze o prelungire a valului 5.

Așadar, nu e momentul să lasăm în totalitate garda jos sau să ne relaxăm. Respectarea măsurilor de prevenție și vaccinarea cu schema completă, inclusiv doza booster, rămân în continuare esențiale pentru a ieși cât mai curând din acest val.

Pandemia nu s-a încheiat. Este foarte probabil ca după acest val să urmeze și alte tulpini. Vom trăi cu acest virus mult timp de acum înainte. Este nevoie să ne adaptăm și să rămânem în continuare prudenți”, a declarat Mihai Marcu, Președinte & CEO MedLife Group.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol