19 aprilie 2024, 10:23

Messi a ales. Surprinzător, nu banii arabilor

La câteva zile după ce a anunțat că nu se întoarce să joace pentru Paris St. Germain, Lionel Messi, eroul de la World Cup, a făcut alegerea. Următoarea oprire este la echipa Inter Miami din Statele Unite!

În mod surprinzător, Messi a respins generoasa ofertă a Arabiei Saudite, scrie The New York Times.

De asemenea, argentinianul a dezvăluit și motivul pentru care a refuzat salariul de 400 de milioane de euro pe care Al Hilal, club din Arabia Saudită, i l-a propus.

„Adevărul este că nu s-a pus problema banilor niciodată. Nici măcar nu am apucat să vorbesc cu Barcelona despre contract acum. S-a trecut la o propunere, dar niciodată la o propunere formală, scrisă, semnată, pentru că încă nu era nimic concret și nu știam dacă va fi posibil sau nu. A existat intenția, dar nu am putut avansa nimic, nici măcar nu am vorbit despre bani.

Dacă ar fi fost vorba de bani, plecam în Arabia Saudită sau în altă parte”, a declarat Messi, potrivit Mundo Deportivo.

„Sunt într-un moment în care vreau să ies puțin din lumina reflectoarelor, să mă gândesc mai mult la familia mea. După cum am mai spus, ultimii doi ani la Paris nu au fost cei mai buni pentru familia mea.

Am luat decizia să merg în MLS. Transferul nu e rezolvat 100%, dar asta e hotărârea mea. Am avut oferte din Europa, dar nici nu le-am luat în calcul, pentru că eu voiam numai să revin la Barcelona. Acum, îmi doresc liniște”, a declarat Lionel Messi, conform sursei citate.

Messi a transmis că a așteptat până în ultimul moment o ofertă de la FC Barcelona, însă clubul catalan nu a avut posibilitatea de a-i confirma faptul că îl poate semna, din punct de vedere legal, în această vară. FC Barcelona are în continuare mari probleme din punct de vedere financiar.

„Clubul nu a fost în măsură să confirme că eu aș putea reveni 100%. E de înțeles cumva, având în vedere situația prin care trece Barcelona. Cu siguranță există oameni la Barcelona care nu vor să mă întorc, așa cum au existat și în 2021 oameni care nu voiau să rămân. Sigur sunt oameni în conducere care nu cred că revenirea mea ar fi fost de bun augur”, a mai adăugat Messi.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol