20 aprilie 2024, 16:28

Metrorex anunță dezinfecţia barelor de susţinere și a butoanelor de deschidere a uşilor

Compania Metrorex a anunțat că va implementa, în următoarele zile, o serie de măsuri prin intermediul cărora se va putea preveni și diminua riscurile de contaminare cu coronavirus.

Barele de susținere a trenurilor, precum și butoanele de deblocare a ușilor vor fi dezinfectate în permanență, iar călători vor avea afișate măsurile de protecție recomandate de Guvernul României.

„În trenurile de metrou se va efectua un program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere a uşilor din interiorul acestora cu produse autorizate de Ministerul Sănătăţii. Acest program este aplicat în cadrul tuturor tipurilor de salubrizare, precum şi după executarea reviziilor. Mai mult, pentru informarea corectă a publicului călător, Metrorex va expune atât în staţiile de metrou, cât şi în trenuri, afişe educative de prevenţie a infecţiei cu Coronavirus. Din aceste afişe aflăm cum ne putem proteja pe noi înşine, dar şi pe cei din jurul nostru de o eventuală îmbolnăvire”, informează compania de transport, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Aceste măsuri vin în contextul în care românii au devenit din ce în ce mai neliniștiți cu privire la declanșarea unei posibile epidemii cu virusul corona, mai ales după extinderea rapidă a noilor cazuri de infecții semnalate în țări precum: Italia, Coreea de Sud sau Iran, în ciuda măsurilor restrictive impuse de China.

Autoritățile fac apel la calm și sfătuiesc oamenii să respecte măsurile recomandate de Guvern, pentru a preveni extinderea virusului și în România. Printre acestea se află și spălatul frecvent pe mâini, evitarea contactului cu persoane care prezintă simptome ale unor infecții respiratorii acute, curățarea cu dezinfectanți a suprafețelor cu care venim în contact, cu ajutorul unor soluții pe bază de clor sau alcool, dar și folosirea măștilor de protecție.

Sursă Foto: playtech.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol