30 aprilie 2024, 21:54

Jumătate dintre români preferă mezelurile la micul dejun

Românii din mediul urban sunt consumatori de mezeluri și citesc în general etichetele produselor înainte de achiziționare, arată cel mai recent studiu realizat de iSense Solutions. Mezelurile reprezintă o alegere gustoasă, sățioasă și rapidă, pentru 51% dintre aceștia.

Consumate în anumite ocazii, evenimente festive și diferite momente ale zilei, mezelurile fac parte din meniul românilor (din mediul urban, utilizatori de internet), 7 din 10 consumând cel puțin o dată pe săptămână. Când vorbim despre ocazii de consum, mezelurile sunt alese pentru o gustare rapidă (de către 51% dintre consumatori) sau la micul dejun (50%).

De asemenea, mezelurile sunt consumate:

  • cu ocazia deplasărilor în afara localității (31%);
  • ca momente de răsfăț / când le este poftă (30%);
  • când au musafiri (18 %).

 

În ceea ce privește locul de unde achiziționează produsele, consumatorii preferă hipermarketurile/ supermarketurile:

  • Lidl (60%)
  • Kaufland (56%)
  • Carrefour (35%)
  • Profi (23%)
  • Auchan (22%)
  • Penny (22%)…

… urmate de magazinele mici de cartier (18%) și de piața agroalimentară (12%). Pentru București, Mega Image reprezintă unul dintre principalele locuri de achiziție a preparatelor din carne și mezeluri, pentru 4 din 10 consumatori.

În peste 85% dintre gospodăriile cu copii, consumatorii declară că preparatele din carne și mezelurile sunt consumate inclusiv de către copii, aceștia consumând mezeluri, în medie, de trei ori pe săptămână. Jumătate dintre părinți obișnuiesc să cumpere mezeluri și preparate din carne dedicate copiilor (52%), în timp ce cealaltă jumătate cumpără mezeluri clasice (48%).

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol