24 ianuarie 2023, 20:31

„Mie nu mi se poate întâmpla niciodată!“ – despre abuz emoțional și vindecare

„Mie nu mi se poate întâmpla niciodată!“. Gândim asta cu un soi de trufie despre multe: despre boli, despre accidente, despre eșecuri profesionale, despre fraude și escrocherii, despre sarcini nedorite, despre falimente și relații eșuate. Ni se pare că, dacă ne spălăm pe mâini, ne facem analizele periodic, ne protejăm, ne facem asigurări de tot felul, suntem punctuali și serioși, facem economii, citim, ne informăm și ne documentăm, suntem cu ratele achitate la zi și nu dăm click pe link-uri suspecte, suntem la adăpost de rele.

Așa gândim și eu despre o posibilă relație cu un partener abuzator: că nu ni se poate întâmpla niciodată. Am mai citit cărți despre relații, articole, studii, opinii ale psihologilor. Ba chiar opinii ale prietenilor, experiențe ale acestora. Practic, avem instrumentele pentru a ne da seama ce se întâmplă, oameni care să ne atenționeze în preajmă, oameni care să ne susțină, când e cazul. Și totuși, cădem în plasă.

Începuturile sunt întotdeauna frumoase

”Lunile de început, așa cum este orice început, au fost frumoase”, așa încep toate poveștile despre relațiile toxice și abuzive. ”După căutări și experiențe de tot felul, găsisem, în sfârșit, partenerul potrivit pentru mine, care mă învăluia cu dragoste și atenție, cu care eram compatibil/ă pe multe paliere ale vieții, care era dornic să construiască o relație cu sens și viitor alături de mine, care abia aștepta să-mi cunoască prietenii, familia etc”, continuă povestea, adesea ca un clișeu. Căci răul nu apare dintr-odată, ci are contururi imprecise și se camuflează ingenios în gesturi, cuvinte care dor, remarci cu subînțeles, tăceri care pedepsesc, apeluri nepreluate, mesaje fără răspuns, respingere, invalidare, critică deghizată în „eu îți vreau doar binele“, reproșuri de tot felul și lipsă de sprijin.

Abuzul narcisic este o formă de abuz emoțional pe care persoană cu narcisism patologic o exercită asupra unei alte persoane. Scopul acestei forme de abuz implică utilizarea limbajului de o manieră care manipulează emoțional victima astfel încât acesta cedează controlul propriei minți abuzatorului.

Scopul ultim al abuzului narcisic este cel de a ține captivă mintea și voința victimei. Într-o relație cu un narcisic totul este despre putere.

Începutul relației intime cu o persoană narcisică corespunde unui stadiu de idealizare. În acest stadiu, extrem de frecvente sunt comportamente precum:

“Love bombing” – Abuzatorul își bombardează ținta (noul partener) cu complimente și cadouri la scurt timp după ce o cunoaște și intensifică tot mai mult această “ploaie de atenții”. Va susține că o iubește și că e sufletul lui pereche foarte repede în relație. Îi va admira calitățile profesionale sau personale, o va pune pe-un piedestal (ceea ce îi va ridica și lui stima de sine). Aceasta creează o legătură foarte puternică între abuzator și viitoarea lui victimă, prin experiențe pozitive, flatante și care nu îi dau victimei timpul sau șansa de a reflecta asupra ceea ce se întâmplă.
Minciună patologică și prezentarea unui eu fals– Deseori abuzatorul are o poveste despre felul în care el însuși a fost o victimă în relațiile lui anterioare. Va crea o poveste patetică și siropoasă despre cât de nepotrivit a fost tratat în acea relație și toate relatările vor fi în favoarea lui. El nu are nici o responsabilitate, iar de eșecul relației e vinovat, în mod evident, celălalt.

Faza de devalorizare, începutul sfârșitului

Odată ce și-a prins partenerul în această plasă și acesta ajunge să idealizeze această imagine falsă și să se angajeze complet în relație, începe faza de devalorizare. Își tratează partenerul cu superioritate, îl umilește în public, îl ignoră. Luna de miere a luat sfârșit.

În faza de devalorizare, comportamentele tipice sunt:

Critică excesivă– Abuzatorul începe, la modul insidios, să-și submineze partenerul. Va exercita asupra lui putere și control, iar asta îi va da satisfacție și îi va hrăni sentimentul de îndreptățire. În această fază e posibil ca abuzatorul să înceapă să se simtă amenințat de calitățile partenerului său, iar prin comportamentul său critic să compenseze această amenințare, menținându-și astfel stima de sine la nivele ridicate.
Ignorare și tăcere– Partenerul va trăi perioade în care e ignorant și redus la tăcere de abuzator. Este o nouă manifestare de control și putere și o nouă încercare a narcisicului de a-și crește stima de sine prin a se situa pe o poziție de superioritate în raport cu celălalt.
Victima cade de pe piedestal – Asta se întâmplă pentru a devaloriza victima și este felul în care narcisicul pregătește faza de abandon. Victimei i se găsesc fel de fel de defecte și cusururi, nu mai poate intra nicicum în grațiile partenerului său, orice gest sau părere este supusă unor critici aspre, este umilit și vocea îi devine tot mai pierită. Narcisicul are acum, în raport cu partenera/ul comportamente inconsistente, uneori e critic și abuziv, alteori e bun și generos, iar această inconsistență va crea confuzie pentru victimă astfel că abilitatea acesteia de a judeca cu claritate relația va fi din ce în ce mai redusă.

Faza de abandon. Atunci când doare până la sfâșiere

Faza de abandon– În această fază, comportamentele abuzive se intensifică și urmează tipare precum:
Gaslighting– Abuzatorul va încerca să distorsioneze fapte și să prezinte variante alternative la evenimentele de cuplu. Scopul acestui comportament este acela de a crea confuzie și de a face victima să-și pună la îndoială interpretarea realității.
“Amnezie” în legătură cu abuzul– Narcisicul își va nega comportamentele abuzive sau va pretinde că le-a uitat, nu-și asumă responsabilitatea pentru ceea ce face/spune și va proiecta întreaga vină asupra partenerului său.
Minciună patologică– Va spune orice e nevoie pentru a-și discredita partenerul și a-și justifica abandonul și găsirea unui nou partener.

Abandonarea partenerului și angajarea rapidă într-o nouă relație (de multe ori duce două relații în paralel). Își crește astfel sentimentul de putere și control asupra celorlalți, tratând cu lipsă de onestitate ambele relații. Partenerul este abandonat, adesea fără o explicație din partea narcisicului.
– Defăimarea partenerului– Narcisicul se poate lansa în campanii de defăimare a victimei prin care o creionează ca fiind instabilă. Poate implica și terțe părți care îl ajută să împrăștie tot felul de informații în jur.
Triangularea– Narcisicul îi implică și pe alții (care cred în povestea lor) și care, la rândul lor, se lansează în comportamente de discreditare ale victimei.
Insulte și comportament lipsit de respect. Narcisicul se poate folosi de tot soiul de tactici de manipulare pentru a-și face victima să îi acorde din nou încredere, dar va folosi din nou acest capital de încredere pentru un nou ciclu de abuz. Care se repetă, și se repetă, și se repetă…

Nu orice abuzator e narcisic, dar orice narcisic e abuziv.

Și, totuși, am fost o victimă

Toate astea, victimele le văd cu claritate (abia) după o vreme. Adesea, victimele abuzului emoțional sunt atât de confuze, încât nu pot vedea clar dinamica dăunătoare în care sunt prinse, ajungând să creadă că provocările relației sunt din vina lor. Ele petrec timp ruminând și negociind, analizând modul în care își pot adapta comportamentul sau evita confruntarea. Victimele se confruntă cu probleme de stimă de sine, precum și cu anxietate și depresie“. (Mai multe despre ce simți ca victimă a abuzului emoțional poți citi aici).

Ce te oprește să vezi adevărul, în cele mai multe dintre situații:

  • Dragostea

Abuzul emoțional nu este ușor de demascat, deoarece mecanismele sale sunt subtile și sofisticate. Dar probabil că motivul principal care ne ține acolo este simplu și chiar sub nasul nostru: dragostea. Să nu uităm că cel care iubește este încăpățânat, încrezător și loial. Prin urmare, aceste mecanisme nu sunt vizibile cu ochiul liber și, chiar dacă sunt percepute și observate, creierul aplică adesea strategii foarte complexe pentru a descuraja îndoielile, pentru a emite o ceață densă care ne împiedică să vedem cu claritate ce se întâmplă.

  • Dependența

Ciclul abuzului emoțional funcționează adesea ca o dependență. Există un flux pedeapsă-recompensă, în care rămânem prinși. Suntem, uneori, obiectul unei atenții excesive, al celei mai incredibile afecțiuni și pasiuni, dar, la scurt timp după, apar răceala, umilințele și reproșurile, generând răni. Tot acest cocteil, plin de imprevizibil și emoții contradictorii, transformă acest ciclu într-o adicție.

  • Teama de singurătate

Oricât de seducătoare și vindecătoare poate părea, uneori, singurătatea, ea este benefică în doze mici și pe perioade limitate de timp. Conform unui studiu realizat pe parcursul mai multor ani, în rândul europenilor, persoanele singure sunt adesea stigmatizate social, au o stare de sănătate mai precară și performanțe cognitive mai slabe, se confruntă cu probleme de sănătate mintală și au o viziune pesimistă asupra vieții. Așa că nu-i de mirare că singurătatea funcționează pentru cei mai mulți dintre noi ca un bau-bau, ceva care trebuie evitat cu orice preț, chiar și când prețul se traduce prin ignorarea propriilor nevoi sau limite. Iar noi ne temem de singurătate.

  • Presiunea socială

Trăim într-o societate în care succesul se declină în linii mari pe două planuri: profesional și personal. Oricâte realizări ar avea pe alte paliere ale vieții, persoanele singure sunt încă privite cu un soi de suspiciune („Are peste 40 și tot singur(ă) este? Oare de ce?“). Dacă la asta mai adaugi presiunea familiei („Cum de n-ai și tu pe cineva? Poate doar faci pe discreta… E mai bine să faci echipă cu cineva, copilul crește, ce o să te faci după aia?“), aproape că-ți vine să spui: „Rău cu rău, dar mai rău fără rău“.

  • Stima de sine scăzută

Abuzul emoțional te poate face să te îndoiești de propriile gânduri, abilități și de percepția pe care o ai asupra realității. Practic, nu mai ai încredere în propriile instincte. Ai tendința de a te autosabota, de a te considera o persoană lipsită de valoare, incapabilă și inadecvată.

În loc de concluzie

Un astfel de capitol traumatizant din viață poate fi închis. Ia timp și implică multe aspecte, dar e posibil. Victima nu o poate face din proprie inițiativă și de una singură, ci pentru asta i-au fost de ajutor:

  • Prietenii. E important să ai o rețea de sprijin și să reiei legăturile cu apropiații tăi, chiar dacă partenerul abuzator a avut tendința de a te izola. Alături de prietenii te regăsești pe tine, persoana veselă și entuziastă, cu simțul umorului și cu o doză sănătoasă de auto-ironie. Conectându-te cu ei, te-ai reconectat cu tine.
  • Călătoriile. Vacanțele și excursiile funcționează ca un medicament. Nu doar că descoperi locuri interesante, dar și creezi amintiri noi, cu alte personaje în fundal, care alungă teama de singurătate. În plus, poți trăi experiențe care să-ți arate că viața poate fi frumoasă în mai multe moduri, și care să îți reamintească faptul că fericirea nu se declină neapărat într-o relație de cuplu.
  • Timpul petrecut cu tine. Introspecția e de mare ajutor în orice proces de vindecare. De-a lungul acestui proces, încearcă, pe cât posibil, să renunți la tonul auto-critic, să fii blând cu tine în demersul de auto-analiză, să-ți decantezi trăirile, să-ți extrag învățămintele. Să-ți vorbești așa cum i-ai fi vorbit celei mai bune prietene.

Surse: https://www.paginadepsihologie.ro/mie-nu-mi-se-poate-intampla-niciodata-o-confesiune-despre-abuz-emotional-si-vindecare/

https://www.facebook.com/psiholog.raluca.butnaru/photos/a.366970520535685/798602580705808/?paipv=0&eav=AfYsXVpvkEEcf9wj9U41_lNqoTPV1hwgk6D9vfaxjCNuUWXdQlRiQwncW_27CHQR7Z4&_rdr


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol