29 martie 2024, 13:18

Miercuri, 40 de grade la București. Canicula va persista

Valul de căldură va persista şi chiar se va intensifica în zona Bucureştiului, pe parcursul următoarelor zile, valorile termice maxime urmând să ajungă la 40 de grade Celsius, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în intervalul 26 iulie, ora 10:00 – 28 iulie, ora 9:00, în Capitală vremea va fi din nou caniculară, cu disconfort termic accentuat şi indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Marţi (26 iulie), temperatura maximă va fi de 36 – 37 de grade, iar miercuri (27 iulie) se vor atinge 39 – 40 de grade, în timp ce minimele termice vor fi de 18 – 21 de grade. În seara zilei de miercuri (27 iulie) şi în noaptea de miercuri spre joi (27/28 iulie) va creşte probabilitatea de apariţie a fenomenelor specifice instabilităţii atmosferice (intensificări ale vântului, posibil vijelii, averse şi descărcări electrice).

De asemenea, în perioada 28 iulie, ora 9:00 – 29 iulie, ora 21:00, valul de căldură va persista. Valorile termice vor fi mai scăzute faţă de zilele precedente, astfel că vor fi maxime de 34 – 36 de grade şi minime în jur de 20 de grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în după-amiaza zilei de joi (28 iulie) când vor fi intensificări ale vântului şi condiţii pentru descărcări electrice şi averse.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi avertizări nowcasting Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, disconfort termic, dar şi de instabilitate atmosferică, valabile în cea mai mare parte din ţară până vineri.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol