22 martie 2024, 17:07

Mierea românească, cea mai sănătoasă! Cum a fost dărâmat mitul mierii de Manuka

Mierea românească are un efect antibacterian mai puternic decât mierea de Manuka.

Doi cercetători români, Simona Bişboacă şi Ioan Bişboacă, au dovedit acest lucru prin testări de laborator în țară și confirmate în Elveția. Mierea provenită din Noua Zeelandă are un marketing agresiv spunând că are ‘cel mai puternic efect antibacterian natural’, au spus cercetătorii. Se pare că și mierea elveţiană a fost mai bună decât cea de manuka.

Soții Bișboacă au vrut să știe care este cea mai puternică miere de pe piaţă, ca efect antibacterian, așadar au făcut primele teste la Cluj, la USAMV, Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor, apoi la Oradea, la Facultatea de Medicină, iar anul acesta au făcut în Elveţia, mai exact la Culture Collection of Switzerland (CCOS) din Wadenswil.

În urma testelor efectuate pentru determinarea activităţii inhibitorii a mierii asupra celor mai frecvenţi agenţi patogeni putem spune că noi avem, de fapt, cea mai grozavă miere. Din tabelul comparativ cu diametrele zonei bactericide pe cele şase culturi rezultă că mierea românească este mai puternică din punct de vedere antibiotic decât mierea de Manuka, având patru indicatori mai mari, unul la egalitate şi unul inferior. Nu pot să spun că mierea lor nu are efect antibacterian, dar nu aşa ca şi mierea românească. (…) Noi am vrut să verificăm şi iată ce s-a demonstrat„, a subliniat Simona Bişboacă, informează agerpres.ro.

”Suntem mândri să dovedim că mierea românească este nu numai la fel de bună, dar este superioară altui produs adus de peste mări şi ţări şi plătit cu bani grei de românii bolnavi. Am vrut eu să demonstrez că suntem buni, să arătăm că suntem şi noi valoroşi.”, a spus Ioan Bişboacă.

Cercetătoarea transmite că tradiţia românească în apicultură şi apiterapie este recunoscută, dar este nevoie să fie  apreciată și munca albinelor şi a albinarilor, precum şi promovarea produselor româneşti de valoare şi a oamenilor care le-au realizat.

sursa foto: cotidianul.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol