3 mai 2024, 19:07

Mii de români vor plăti în această lună doar jumătate din factura la energie electrică și termică

Din această lună ar urma să fie aplicată o ordonanță prin care peste 15.000 de locuitori din județul Alba vor primi facturi reduse la jumătate, la consumul de energie electrică și gaz.

Este vorba despre o facilitate stabilită încă din 1996, de care ar urma să beneficieze, din toamna anului 2023, atât locuitori din Apuseni – zona Alba, cât și alții, din Bihor, Hunedoara, Cluj și Arad.

Cei care îndeplinesc condițiile legale, vor primi retroactiv banii corespunzători aplicării facilității de reducere cu 50%”.

Conform Alba 24, din datele de până acum, beneficiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 27 din 1996, vor fi acordate retroactiv pe un an, dacă clienții îndeplinesc criteriile de încadrare prevăzute în legislație.

Cine va putea beneficia de facturi reduse

Pentru a beneficia de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 27 din 1996 clienții trebuie să:

  • fie titularii contractului de furnizare a energiei electrice sau a gazelor naturale
  • aibă locuința sau să desfășoare activitatea în localitățile din Munții Apuseni, așa cum sunt definite prin Hotărârea Guvernului României nr. 323 din 10 mai 1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economice-sociale a unor localități din Munții Apuseni
  • nu aibă facturi restante.

Criteriile de încadrare și documentele justificative vor fi evaluate de către primărie. Apoi, aceasta trimite listele cu clienții beneficiari către furnizorul de energie electrică și de gaze naturale.

Furnizorul va aplica, ulterior, reducerea corespunzătoare pe factură începând cu data de 1 a lunii următoare primirii listelor.

Când va fi aplicată facilitatea

Calendarul estimativ pentru aplicarea facilităților prevăzute de ordonanța menționată este următorul:

  • emiterea facturilor cu reducerea de 50% aplicată retroactiv, în 10 septembrie
  • în jurul datei de 20 septembrie, beneficiarii vor primi facturile la energie electrică
  • începând cu factura pe octombrie, în fiecare luna va fi aplicată lunar reducerea de 50%

În județul Alba, sunt 15.501 de locuri de consum, beneficiare ale Ordonanței 27/1996, din 25 de localități.

Cei mai mulți beneficiari, 2.184 sunt în Câmpeni, 1.909 sunt în Zlatna, 1.622 la Abrud, 1.337 la Bistra și 1.071 la Baia de Arieș.

Ceilalți se află în: Lupșa (792), Albac (552), Arieșeni (519), Avram Iancu (514), Horea (479), Bucium (467), Sălciua (443), Gârda de Sus (441), Vidra (441), Sohodol (425), Vadu Moților (383), Scărișoara (351), Poșaga (310), Poiana Vadului (283), Ciuruleasa (253), Almașu Mare (189), Mogoș (186), Ocoliș (160), Ponor (97), Întregalde (93).

Despre aplicarea prevederilor ordonanței s-a mai discutat și în urmă cu șase luni, însă furnizorul de energie (Electrica Furnizare) trebuie să finalizeze procesul de dezvoltare a sistemului informatic de facturare, care să permită evidenţierea în facturi a beneficiilor acordate consumatorilor.

În ceea ce privește beneficiarii din celelalte județe, sunt 8.000 în Bihor, 6.073 în Cluj și 5 în Hunedoara. În total, 29.579 de beneficiari.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol