19 aprilie 2024, 13:18

Mobilizarea parțială e ca sticla de votcă. Pe jumătate plină sau pe jumătate goală (Analiză)

Mult hulita “mobilizare parțială“ decretată de ilustrul strateg este exact ca sticla de votcă din poveste. Unora li se poate părea goală, alții, optimiști, o vor vedea plină.

S-a avansat cifra de 300.000 de rezerviști. Dar cine îl verifică pe ilustrul strateg? Cine spune că sunt 30.000, 300.000 sau poate 3.000.000? Mușchiul celui care raportează victoriile (sau producția) la hectar. Am mai văzut filmul ăsta.

Să nu ne temem de cuvinte: o “mobilizare parțială“  este o mobilizare „cât vrea stăpânul”. Și la 99% tot parțială rămâne.

Apoi, spune mâna dreaptă a ilustrului strateg, Șoigu, nu vorbim de mobilizarea populației “obișnuite”, ci doar de cea în rezervă, cu experiență militară. Nu vom lua studenți.

Dar vedeți, într-o țară în care serviciul militar este obligatoriu, cam toată partea masculină are ceva “experiență” militară, chit că doar a mers la cules porumbul în armată.

Deci vizată este cam toată lumea. Nu există “nu”. Există “nu încă”. De aceea coada spre Finlanda are kilometri, iar biletul de avion a ajuns să coste mai mult decât un loc pe o barcă din Titanic.

Desigur, alături de studenți (rețineți, nu încă) vor mai sta deoparte unii. Personalul calificat din industria energetică, cei din uzinele de armament, cei care nu pot fi înlocuiți de femei și, evident, fiii Peskovilor. Moment în care rușii vor afla, fără multă mirare, cred, cât de plină este țara de Peskovi.

Deși sunt niște informații despre uzine închise în Donbas pentru că de mâine este treabă pe front.

În toată nebunia asta generală, rușii au început să gugălească după “cum să îți rupi mâna acasă”. “Mobilizare parțială“ implică imobilizarea parțială a unui membru. Experiența noastră revoluționară ne arată că mai sigur este să îți pui piciorul în ghips și nu mâna.

Asta, evident, dacă Partidul nu s-a gândit la toate. Și s-a gândit. Că de-aia este el Partid și tu pros…și tu nu ești.

Deja o senatoare din Crimeea (fost politician ucrainean, deh), Olga Kovitidi,  s-a gândit să revizuiască bolile care te fac inapt pentru armată. Pentru că avem nevoie de carne de tun, gândim noi și pentru voi.

Înainte țara te voia doar prost. Acum te vrea și mort.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol