20 aprilie 2024, 14:28

Moderna testează un vaccin pentru copii

Compania americană Moderna a anunțat că a început studiile pentru vaccinul său anti-Covid-19 pe mii de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 11 ani, un nou pas considerat necesar pentru a ajunge la sfârșitul pandemiei.

Compania de biotehnologie Moderna se așteaptă acum ca 6.750 de copii și bebeluși să participe la studii în Statele Unite și Canada. Acestea vor fi urmărite timp de 12 luni după a doua injecție, anunță New York Times.

Deși constituie o parte semnificativă a populației, copiii sunt totuși mai puțin expuși la cazuri severe de boală, în timp ce o transmit mai puțin pentru cei mai tineri dintre ei. Vaccinarea lor nu a fost până acum o prioritate.

În prezent, vaccinul anti-Covid-19 al Pfizer este autorizat pentru persoanele cu vârsta de 16 ani și peste, iar Moderna și Johnson & Johnson pentru cei cu vârsta de 18 ani și peste.

Cele trei companii americane au început de câteva luni studii clinice pentru a-și testa vaccinul la adolescenți (de la 12 ani). AstraZeneca, la rândul său, studiază efectul vaccinului său de la vârsta de 6 ani.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol