26 aprilie 2024, 20:01

Moment surpriză la Ziua Franței. Ce a spus Klaus Iohannis la final

Cu ocazia Zilei Naționale a Franței, președintele Klaus Iohannis a susținut un discurs la Ambasada Franței, la București. Șeful statului a vorbit despre ”legătura istorică” dintre România și Franța exprimându-și recunoștința pentru că Franța a contribuit la îndeplinirea idealului național al Marii Uniri.

”Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi alături de dumneavoastră, în această zi cu semnificații universale, pentru a felicita, în numele meu personal, dar și al tuturor românilor, întreaga națiune franceză. Anul acesta sărbătorim Ziua Națională a Franței într-un moment de însemnătate deosebită pentru relația noastră istorică, și anume Centenarul Marii Uniri.

Națiunea română va rămâne veșnic recunoscătoare Franței, care, prin misiunea militară franceză condusă de Generalul Berthelot, a venit alături de noi în momentele cele mai dificile din istoria noastră și a contribuit, prin credința în victorie și atașamentul pentru cauza libertății, la făurirea idealului național al Marii Uniri.

2018 este anul în care vom marca împreună Centenarul prin organizarea Sezonului România – Franța, pe care voi avea privilegiul să-l inaugurez împreună cu Președintele Macron, la Paris, la sfârșitul lunii noiembrie. Fără a neglija trecutul, Sezonul este orientat către viitor și urmărește să pună în lumină un destin comun, într-o Europă pe care împreună, România și Franța, ne-o dorim mai puternică.

De 10 ani există între țările noastre un Parteneriat Strategic solid în toate domeniile, pe care ne dorim să-l aprofundăm și, în același timp, să-i dăm mai multă concretețe.

Celebrarea în acest an a unui deceniu de la consacrarea relației strategice este o imensă oportunitate pentru a strânge și mai mult legăturile noastre, dar și pentru a lucra împreună pentru relansarea proiectului european, în special din perspectiva apropiatei Președinții române a Consiliului Uniunii Europene”, a declarat Klaus Iohannis, conform b1.ro.

Sursa adevarul.ro

„Nimeni nu și-ar putea imagina că relația dintre statele noastre ar fi la fel fără francofonia pe care o împărtășim. Limba franceză, care a fost introdusă încă din 1776 ca disciplină obligatorie la Academia Domnească din București, rămâne și astăzi a doua limbă străină studiată în școli, iar România este principalul pol regional francofon, fiindu-i consacrat statutul de stat – far al francofoniei.

Dincolo de semnificațiile istorice pentru Franța, 14 iulie a devenit și o sărbătoare a valorilor democratice care ne unesc: atașamentul față de idealul de libertate, determinarea de a lupta pentru ca fiecare cetățean să poată reuși în viață și în societate – ceea ce numim egalitate – și convingerea că nimeni nu trebuie lăsat în voia sorții, și anume fraternitatea.

Sunt convins că doar unindu-ne forțele în spiritul fraternității noastre istorice, România și Franța vor contribui ca două ancore de stabilitate, la un capăt și celălalt al Uniunii Europene, la reușita relansării proiectului unei Uniuni mai puternice”, a mai spus șeful statului.

Momentul neașteptat a venit la finalul discursului când Klaus Iohannis și-a încheiat declarația urând nu doar ”La mulți ani!” poporului francez, ci și succes echipei naționale a Franței la finala Campionatului Mondial de fotbal care va avea loc duminică.

”Închei prin a vă ura, Franței, francezilor: La mulți ani!Vive la France! Vive la Roumanie!

Și, nedorind să ignor ce se mai întâmplă în lume, dați-mi voie să vă urez «Bonne chance pour demain avec le football!”, a spus Klaus Iohannis.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol