16 iunie 2021, 20:04

Momentul în care clădirea Associated Press și Al Jazeera se prăbușește sub tirul rachetelor israeliene (VIDEO)

Conflictul Israel-Palestina continuă.  Un bloc turn din Gaza unde se aflau sediile redacțiilor Associated Press și Al Jazeera s-a prăbușit ca urmare atacurilor aeriene lansate de armata israeliană.

Clădirea fusese evacuată înainte de lansarea atacului de sâmbătă, proprietarii fiind avertizați din timp, relatează BBC.

În blocul turn care s-a prăbușit se mai aflau și alte birouri și apartamente.

AP îl citează pe proprietarul clădirii Jawwad Mahdi spunând că i s-a transmis să se asigure că toată lumea este evacuată cu o oră înaintea bombardamentelor.

Vineri, la primele ore după miezul nopții, armata isareliană a transmis o declarație de presă potrivit căreia ”forțele aeriene și terestre ale Israelului atacă Fâșia Gaza”. Declarația de presă era destul de vagă, notează Associated Press și a fost interpretată de unii ca fiind debutul unei invazii terestre, unul dintre cele mai temute scenarii care ar duce la o sângeroasă escaladare a conflictului. Mai mult, unor reporteri li s-a spus explicit că incursiunea a început.

Câteva ore mai târziu, armata israeliană a venit cu ”clarificări”: nu era vorba despre invadarea terestră în Gaza. Trupele erau comasate la graniță. Până la această precizare, deja foarte multe site-uri titrau că Israelul a invadat Gaza

În vreme ce armata a încercat să minimalizeze incidentul calificându-l drept o ”neînțelegere„, comentatori care cunosc foarte bine armata israeliană au spus că mass media au fost folosite ca parte a unei strategii elaborate menite să îi păcălească pe militanții Hamas și să-i atragă într-o capcană, aceștia ascunzându-se în tunelurile ce au fost bombardate. Zeci de militanți au fost astfel uciși.

“Nu au mințit”, spune Or Heller, un vechi corespondent de război al postului israelian de televiziunie Channel 13. “A fost o manipulare. A fost una inteligentă și de succes”.

Associated Press, bazându-se pe propriile analize ale declarațiilor emise de armata israeliană, pe convorbirile telefonice cu oficiali militari și pe relatările din teren din Gaza, a concluzionat că nu e vorba despre nicio invazie terestră și nu a difuzat știrea ca atare.

Hamas nu a comentat incidentul.

Declarația evazivă de vineri noaptea, menită să inducă în eroare presa, este un nou episod dintr-o relație complicată de pe care armata o are cu presa străină, mai notează AP.

Peter Lerner, fost purtător de cuvânt al armatei pe relația cu presa străină, a explicat că, în general, publicul din Israel simte de foarte multă vreme că presa internațională pune accentul prea mult pe partea palestiniană a poveștii, în timp ce minimalizează îngrijorările și suferința populației din Israel, iar armata are tendința de a avea aceeași atitudine.

VIDEO mai jos:


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.