24 ianuarie 2021, 11:13

Monedele virtuale, BITCOIN și Ethereum, scoase la licitație publică de statul român

Premieră la Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).

Statul român scoate la licitație monede virtuale. Două licitații publice au început pentru valorificarea monedelor virtuale BITCOIN (BTC) și Ethereum (ETH).

Acestea au fost indisponibilizate într-un dosar penal de înșelăciune în formă continuată dispusă de Parchetul Judecătoriei Ploiești.

Pentru a putea participa la licitație este necesară parcurgerea procedurii de înregistrare pe platforma de licitații online a ANABI, disponibilă la adresa anabi.just.ro/licitatiionline/register.

”Având în vedere natura bunului mobil scos la licitație, la finalizarea procedurii, adjudecatarul va trebui să comunice Agenției, în vederea efectuării transferului, adresele publice de BTC, respectiv ETH, asociate unei platforme de tranzacționare de monedă virtuală. Platforma trebuie să aparțină unei entități juridice care se supune normelor legislative privind funcționarea şi operarea de instrumente financiare ale statului unde este înregistrată ca entitate juridică. Totodată, respectiva platformă trebuie să aibă un proces de înregistrare a utilizatorilor de tip “cunoaștere a clientelei” (KYC – know your customer) și să respecte procedurile și standardele interne și internaționale privind prevenirea şi combaterea spălării banilor.”, se arată în comunicatul ANABI.

Vrei să vezi cât timp mai ai la dispoziție pentru a participa la licitație? Află aici la BTC și aici la ETH.

Tot pe site-ul ANABI poți să verifici și alte licitații aflate în desfășurare.

sursa foto: forbes.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.