20 aprilie 2024, 16:54

Morgan Stanley crede că Rusia ar putea deveni noua Venezuela. Foamete, sărăcie lucie, hiperinflație de 3.000%

Morgan Stanley, una dintre cele mai mari și importante bănci de investiții din lume, crede Rusia ar putea cunoaște, ca urmare a sancțiunilor occidentale drastice,o situație similară cu cea a Venezulei (insolvență, penurie de alimente etc) până la mijlocul primăverii, potrivit Bloomberg.

Vicepreședintele companiei de investiții cu sediul în New York, Simon Waever, consideră că este posibilă intrarea în insolvență a țării încă din 15 aprilie, deoarece atunci se încheie perioada de grație pentru plata cuponului la obligațiunile străine rusești scadente în 2023 și 2043.

Investitorii au evaluat deja obligațiunile țării de anul viitor la aproximativ 29 de cenți pe dolar american, cea mai mică cifră din istorie, conform datelor culese de Bloomberg.

Un pas spre a întîrzia acest lucru s-a petrecut zilele trecute când Kremlinul a anunțat că și-a propus naționalizarea producției companiilor care anunță că se retrag din țară.

Noua Venezuela, vechea Venezuela

Comparația cu Venezuela nu poate decât să îți dea fiori pe șira spinării.

Venezuela, cândva cea mai bogată țară din America Latina grație rezervelor semnificative de petrol (96% din veniturile țării veneau de aici), se confruntă de 7-8 ani cu o criză economică foarte gravă. Populația e nevoită să îndure hiperinflație, penurie de alimente și sărăcie lucie pentru majoritatea locuitorilor.

În 2020, Venezuela a avut o inflație de aproximativ 3.000%, oricum cu mult sub cifrele de 130.000%  în 2018. Până acum monedei naționale i s-au tăiat opt zerouri.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol