Cei mici așteaptă cu nerăbdare seara în care Moș Crăciun sosește cu sania lui plină de jucării pentru a le umple bradul cu daruri mult visate.
Bătrânul cu barbă albă și haină roșie va călători 510.000.000 de kilometri, în ziua de Ajun, la o viteză fabuloasă de 10.703.437,5 km/h.
Pentru a aduce zâmbete și bucurie celor care au ascultat de părinți și bunici, Moşul ar trebui să facă 233.000.000 de opriri, asta dacă în fiecare casă există trei copii.
El trebuie să viziteze 390.000 de case pe minut şi, în urma efortului, va fi consumat aproximativ 71.764.000.000 de calorii.
Moş Crăciun va pleca de la Rovaniemi, din Laponia, la Polul Nord. Comandamentul nord-american de apărare aerospaţială (NORAD) – o organizaţie comună a SUA şi Canade – îl va urmări pe Moş Crăciun.
Puteţi urmări mişcările lui Moş Crăciun în întreaga lume pe site-ul NORAD (https://www.noradsanta.org/en/).
Comentariile sunt oprite pentru acest articol