O clădire impunătoare și remarcabilă pe bulevardul Victoriei din București găzduiește adevărate comori istorice românești.

Este Muzeul Național de Istorie al României, găzduit într-o clădire cunoscută de pasionații de arhitectură ca Palatul Poștal, după destinația sa inițială.

Muzeul Național de Istorie este cel mai bun loc pentru a învăța despre Marea Unire și pentru a înțelege cum a fost capitala cu un secol în urmă. Documentul original al rezoluției Marii Adunări Naționale din Alba Iulia din 1 decembrie 1918, scris pe pergament, este expus în acest muzeu. Prin acest document, reprezentanți ai regiunilor Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului au decis să se unească cu Regatul României, care la acea dată cuprindea Țara Românească, Moldova și Basarabia. Patru ani mai târziu, regele Ferdinand I și regina Maria au fost încoronați la Alba Iulia. Coroanele și capacele pe care le purtau la încoronare sunt de asemenea expuse la Muzeul de Istorie, reîntorcând astfel la viață Marea Unire de acum un secol.

Clădirea a fost înființată la sfârșitul secolului al XIX-lea, la sediul fostului han Constantin Vodă, care a ars în focul din mijlocul secolului al XIX-lea. Planul inițial a fost construirea unui Palat al Justiției. Dar lipsa de finanțare a pus capăt proiectului, astfel încât pământul a rămas gol. S-au găzduit câteva barăci, dintre care una a devenit teatrul Alcazar, cunoscut pentru scena în care au jucat actori faimoși precum Matei Millo și Aristița Romanescu.

Construirea Palatului Poștal acolo – idee venită 20 de ani mai târziu.

Arhitectul român Alexandru Săvulescu a călătorit în mai multe orașe din Europa pentru a vedea cum arătau clădirile lor poștale, în scopul de a proiecta cel românesc. El a proiectat Palatul inspirat din clădirea poștală Genève. Lucrările de construcții au durat șase ani, iar Palatul a fost deschis oficial la începutul secolului. Acesta a fost unul dintre primele palate dedicate serviciilor poștale construite la acea vreme și avea o instalație de telefonie de 3.000 de linii, una dintre cele mai moderne din Europa de atunci.

Clădirea, pe patru etaje, poartă stilul neoclasic. Are un rând impunător de pași lungi care acoperă întreaga fațadă și 10 coloane dorice. La extremitățile sale, clădirea are două cupole frumos decorate. Două statui, una reprezentând Mercur, mesagerul zeilor, iar cealaltă ce descrie Mecanica – sau progresul științei. Avea zece statui mai mici, alegorice, care fie au fost distruse în cutremurele din 1940 și 1977, fie au fost demolate pentru a proteja trecătorii.

În prezent, muzeul are trei expoziții permanente: tezaurul istoric, Lapidariul și o replică a Columnei Traian, în timp ce zona centrală găzduiește adesea expoziții temporare. Tezaurul istoric găzduiește unele dintre cele mai reprezentative elemente pentru istoria României, în total, 3.000 de astfel de articole.

Unele dintre cele mai reprezentative dintre ele includ artefacte preistorice și antice – cum ar fi gânditorul Hamangia – celebrele brățări dacice, obiecte religioase din diferite perioade, documente importante – cum ar fi brevetul zburător al inventatorului Aurel Vlaicu, portrete oficiale românești în monede originale, de aur și argint, precum și de bijuterii regale – cu un accent deosebit pe coroanele de aur ale patru regi și regine târzii ale României – și articole fabricate de bijutieri celebri, precum Cartier.

---