La 18 iulie 1976, o gimnastă de 14 ani din România, surprindea lumea sportului cu o performanţă greu de egalat: nota 10 „absolut” la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal. Afişajul electronic nu era programat să arate nota 10, fiindcă nu existau decât trei spaţii pentru afişarea notelor, aşa că pe ecran a apărut nota 1.00. Nadia Comăneci obţinea, la această ediţie a Jocurilor Olimpice, scorul perfect, câştigând trei medalii de aur la individual compus, bârnă şi paralele, o medalie de argint la echipă şi una de bronz la sol.
„Nimeni nu ştie când anume intră în istorie. Nu există manuale de specialitate în domeniu, care să-ţi spună cum să faci faţă momentului. Cum la paralele concurasem ultima, am început imediat să mă încălzesc pentru bârnă. În timp ce-mi făceam încălzirea pentru bârnă, pe panoul electronic s-a afişat nota. Un 1.00. Am continuat să mă încălzesc fără să-mi pese de ce se întâmplase, concentrată asupra următorului exerciţiu. Béla a venit lângă mine şi l-am întrebat: Dom’profesor, e într-adevăr un zece? Zâmbetul i s-a lăţit de la o urechela cealaltă şi a zis că da.”, îşi aminteşte Nadia cu nostalgie.
Astăzi se împlinesc 46 de ani, de când Nadia Comâneci a luat nota 10 de șapte ori, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Montreal din 1976.
Zeița de la Montreal, așa cum este supranumită, a distribuit pe Facebook câteva cuvine, dar și o filmare de atunci.
„O amintire înainte de aniversarea primei zile Perfect 10 – 18 iulie 1976. Pe atunci, toată muzica de podea trebuia să fie acompaniată LIVE de pianul Olympics! Rămâneți în așteptare……”
Ulterior, Nadia a revenit cu un alt clip în care arăta că încă mai știe câteva dintre mișcările de atunci…
Comentariile sunt oprite pentru acest articol