Regina gimnasticii românești, Nadia Comăneci, care trăiește peste Ocean, a declarat, pentru digisport.ro, că nu a mai călătorit nici măcar local de la începutul lunii martie, când pandemia a lovit și Statele Unite. Pentru a se putea bucura de libertatea de a trăi, lucra, călători în condiții de siguranță, Nadia așteaptă să îi vină rândul să se vaccineze.
„N-am mai ieșit din bârlog cu pandemia asta din martie, n-am mai călătorit nici măcar local pentru că este un risc care nu e necesar în momentul de față. Dar să sperăm că ne vine rândul la vaccin și se mai deschid portițele de siguranță. Sunt în Oklahoma acum, normal că o să mă vaccinez”, a declarat Nadia Comăneci.
Nadia le-a transmis gânduri bune românilor și spune că și rezultatele gimnastelor de la Campionatul European din Turcia sunt menite să le aducă o bucurie.
„Pot să spun că a fost un an extrem de dificil pentru țara noastră și pentru întreaga planetă în acest an pandemic. Să sperăm că această victorie a sportului care a revenit pe hartă în momentul de față aduce o bucurie și un zâmbet, o speranță că anul 2021 va fi mult mai bun decât acesta”, a transmis Nadia.
Citește integral pe digisport.ro
sursa foto: realitatea.net
Comentariile sunt oprite pentru acest articol