Prima gimnastă din lume care a reușit performanța unei note de 10 este Nadia Comăneci. Prin participarea și reușita de la Jocurile Olimpice din 1976 – ce au avut loc la Montreal – românca a intrat în istorie, iar acest lucru încă îi aduce premii și distincții.
De curând a avut loc Gala Premiilor Asociației Comitetelor Olimpice Naționale (ANOC) la Praga, unde fosta gimnastă româncă a primit distincția pentru performanță deosebită (Outstanding Performance), relatează Agerpres.ro. La 41 de ani de la momentul istoric, Nadia Comăneci rămâne o emblemă.
„Aveam șase ani și jumătate când am intrat într-o sală de gimnastică și a fost datorită mamei mele, pentru că aveam atât de multă energie, ca orice alt copil, iar ea s-a gândit că mai bine să fac sport decât să distrug mobila și să mă lovesc. A fost bucuroasă că sala era aproape de casă, într-o perioadă în care femeile nu avea multe oportunități să facă sport. Într-un orășel din România, Onești, am făcut acest sport (gimnastica) și am crezut că este cel mai frumos loc de pe pământ. Gimnastica mi-a oferit oportunitatea de a călători în toată lumea, la concursuri, să întâlnesc mulți oameni, printre care și pe cel care se află acum alături de mine, un campion olimpic, Bart Conner„, a transmis românca la gala de premiere.
În cadrul Galei ANOC au fost premiați și cei mai buni sportivi ai anului 2017 de pe fiecare continent, atât la masculin, cât și la feminin:
– Africa: cea mai bună sportivă — Farida Osman (Egipt), cel mai bun sportiv — Chad Le Clos (Africa de Sud)
– America: cea mai bună sportivă — Yulimar Rojas (Venezuela), cel mai bun sportiv — ștafeta 4×400 m a statului Trinidad & Tobago
– Asia: cea mai bună sportivă — Yu Song (China), cel mai bun sportiv — Mutaz Essa Barshim (Qatar)
– Europa: cea mai bună sportivă — Sarah Sjostrom (Suedia), cel mai bun sportiv — Marcel Hirscher (Austria)
– Oceania: cea mai bună sportivă — Sarah Goss (Noua Zeelandă), cel mai bun sportiv — Robbie Manson (Noua Zeelandă)
De asemenea, ANOC a premiat și sportivi pentru întreaga carieră: Julio Maglione (Uruguay), cât și pentru pentru contribuția adusă Mișcării Olimpice: Michael Fennell (Jamaica).
Mai jos, aveți imagini din timpul galei și momentul în care Nadia Comăneci a primit distincția:
[Sursă imagine cover: digitalnewsagency.com]
Comentariile sunt oprite pentru acest articol