19 martie 2024, 4:09

Ne-am putea întoarce la hartă și sextant? Cum ar fi ca Putin să “taie” accesul GPS

Ar putea Rusia să atace rețelele GPS, esențiale pentru occidentali? Serge Besanger, profesor la ESCE International Business School, analizează riscul unei „pene de curent” a navigației prin satelit provocate de Moscova.

Conceput inițial pentru aplicații militare, GPS/Global Positioning System este un sistem de poziționare prin satelit aparținând Pentagonului, utilizat, de asemenea, pentru un număr mare de aplicații civile. Fie că este vorba de logistică, transport, agricultură, finanțe, industrie, apărare sau securitate, GPS-ul garantează astăzi o poziționare precisă și o marcare a timpului oriunde în lume.

În contextul actual, marcat de amenințări din ce în ce mai mari din partea Rusiei la adresa Occidentului, sunt aceste infrastructuri cruciale în pericol?

Ce este GPS?

Primul satelit GPS a fost plasat pe orbită în 1978, iar acoperirea globală a fost finalizată în ianuarie 1995. În prezent, sistemul GPS se bazează pe o constelație de 31 de sateliți care permite unui utilizator aflat în orice punct de pe glob să aibă în permanență cel puțin patru sateliți în raza de acțiune. Sateliții GPS se deplasează pe orbite circulare la o altitudine de 20 200 km, scrie TrendNews.

Sistemul este cunoscut publicului larg în primul rând pentru aplicațiile sale de geolocalizare, cum ar fi Waze; dar utilizările sale sunt de fapt foarte variate.

Un satelit cuprinde patru ceasuri atomice, sincronizate, care servesc drept referință pentru miliarde de utilizatori. Cronometrarea GPS este atât de precisă încât în prezent joacă un rol vital în industria mondială. De exemplu, centralele electrice moderne se bazează pe această sincronizare pentru a modifica, adapta și urmări cererile de energie electrică și pentru a ajusta producția de energie.

În plus, piețele financiare globale se bazează, de asemenea, pe ora GPS pentru a înregistra miliarde de tranzacții zilnice cu o precizie de câteva milisecunde.

Infrastructura noastră cea mai vulnerabilă

Prin urmare, semnalele GPS constituie o infrastructură esențială… dar eminamente vulnerabilă.

În primul rând din cauza amenințărilor naturale, cum ar fi erupțiile solare din vara anului 2022, care au perturbat ionosfera, împiedicând trecerea semnalelor GPS. Aceste furtuni sunt din ce în ce mai frecvente. Într-adevăr, soarele nostru a intrat într-un nou ciclu, al cărui vârf de activitate este programat pentru 2025-2026. O erupție solară majoră ar putea scoate din funcțiune, temporar sau definitiv, mai mulți sateliți.

Dincolo de aceasta, GPS-ul este expus la tot felul de amenințări provocate de om, de la bruiaj la hacking, atacuri cibernetice și chiar atacuri fizice.

Amenințările de atac fizic asupra sateliților GPS nu au fost puse în practică până în prezent (dar un astfel de scenariu nu poate fi exclus, având în vedere dezvoltarea rapidă a armelor antisatelit). Pe de altă parte, asistăm deja la o creștere rapidă a incidentelor, atât intenționate, cât și neintenționate. Potrivit proiectului Strike3, o inițiativă europeană care vizează limitarea expunerii continentului la „riscul GPS”, numai în luna aprilie 2018 au fost detectate peste 21 000 de evenimente de interferență cu comunicațiile aeroportuare, în cele opt aeroporturi europene principale. . Dintre acestea, 1.141 au fost identificate ca fiind interferențe deliberate.

Un atac cibernetic în spațiu poate provoca perturbări, poate duce la pierderea de date sau chiar la pierderea unui satelit sau a unei întregi rețele de sateliți. Preluând controlul sistemului de comandă și control al unui satelit, un atacator ar putea modifica orbita acestuia, ar putea întrerupe comunicațiile sau chiar ar putea dezactiva componentele electronice ale acestuia. La fel ca în cazul majorității atacurilor cibernetice terestre, atacatorul ar putea folosi serverele deturnate fără a lăsa urme.

Conștienți de fragilitatea sistemului, Rusia, apoi UE și, în cele din urmă, Japonia și China și-au creat propriile constelații de sateliți: Glonass în 1993, respectiv Galileo în 2011, QZSS și Beidou în 2018.

Denumirea GPS, specifică sistemului american, tinde, prin urmare, să fie înlocuită cu „Global Satellite Navigation System” (SMNS), în limba engleză: Sistemul global de navigație prin satelit.

Risc geostrategic

Forțele armate contemporane, în special în Occident, au dezvoltat o dependență acută față de sistemul GPS, fie pentru geolocalizare, fie pentru ghidarea rachetelor, fie pentru navigația pe mare sau în aer. Obuzele de artilerie „inteligente”, precum și rachetele Himar, datorită ghidării lor sofisticate prin GPS, sunt capabile să lovească cu o precizie de mai puțin de 2 metri o țintă situată la câteva zeci sau chiar sute de kilometri, așa cum a demonstrat cu succes artileria ucraineană în ultimele săptămâni.

Prin urmare, mulți jucători sunt interesați să dezvolte sisteme de bruiaj.

Bruiajul are ca scop transmiterea unui semnal mai puternic în aceeași bandă de frecvență ca și GPS-ul pentru a perturba semnalele acestuia. Disponibile pentru câteva zeci de euro, dispozitivele de bruiaj sunt utilizate frecvent în cazul furtului de vehicule de către infractori. Dispozitivele civile au o rază de acțiune de câteva zeci de metri, în timp ce dispozitivele militare pot bruia sau chiar întrerupe semnalele GPS pe o rază de câteva sute de kilometri.

În timpul Operațiunii Iraqi Freedom din 2003, compania rusă Aviaconversiya a furnizat forțelor armate irakiene dispozitive de bruiaj GPS care cântăreau mai puțin de 8 kg și aveau o rază de acțiune de 200 km. Amenințarea a fost considerată suficient de serioasă pentru ca loviturile coaliției să vizeze cu prioritate aceste dispozitive.

Mai aproape de casă, la Nantes, în 2017, un inginer de vânzări nu a reușit să oprească dispozitivul de bruiaj GPS de consum lăsat în vehiculul său parcat la aeroport. Dispozitivul de bruiaj a perturbat grav funcționarea aeroportului, iar riscul unei coliziuni aeriene a dus la intervenția jandarmeriei care a geolocalizat apoi a neutralizat dispozitivul de bruiaj.

La celălalt capăt al continentului, Coreea de Nord se angajează în mod regulat, într-un scop obscur, în campanii de bruiaj care vizează aeronavele civile sau militare sud-coreene. Câteva sute de avioane civile pot fi vizate în fiecare lună, potrivit Autorității Aviației Civile Coreene.

Bruiajul este, în fond, o operațiune relativ ușoară, deoarece semnalele GNSS – GPS ca și Galileo – sunt slabe în comparație cu cele emise de bruiaje. Semnalul unui GPS poate fi comparat cu zgomotul emis de o cicadă, în timp ce bruiajul acestuia prin interferențe se apropie de cel al unui avion cu reacție.

În aceste condiții, de ce Rusia, care a investit masiv în sisteme de război electronic capabile să întrerupă comunicațiile și semnalele pe un spectru larg, nu a „tăiat” totuși GPS-ul?

De ce așteaptă Putin înainte de a orbi Occidentul

Rusia dispune de echipamente extrem de sofisticate de bruiaj anti-GPS și de arme antisatelit. În trecut, a bruiat deja în trecut semnalele GPS ale NATO pe o regiune largă, și anume Arctica, în timpul exercițiilor militare NATO din toamna anului 2018.

În 2021, când Rusia tocmai își distrusese unul dintre sateliți în spațiu, un comentator al televiziunii ruse a declarat în 2021 că națiunea ar putea „lua prin surprindere NATO” prin doborârea tuturor sateliților GPS. Astăzi, în Ucraina, forțele rusești bruiază în mod regulat semnalele GPS într-o parte a teatrului de operațiuni. Cu toate acestea, acest bruiaj nu este atât de complet pe cât se așteptau unii observatori.

Motivul principal este că forțele rusești însele au mare nevoie de GPS. Într-adevăr, receptoarele GPS sunt foarte răspândite, mult mai ieftine și mai ușor de utilizat decât receptoarele Glonass. Drept dovadă, avioanele de vânătoare rusești doborâte au fost găsite cu receptoare GPS civile lipite pe bordul lor.

În plus, Ucraina încă mai folosește stocuri mari de arme din epoca sovietică, care este puțin probabil să fie afectate de forme de război electronic.

Scenariul „GPS blackout” și întoarcerea sextantului

Cert este că, de mai mulți ani, forțele armate occidentale se pregătesc pentru un scenariu de întrerupere completă și prelungită a sistemelor de poziționare și navigație prin satelit: „GPS Blackout”.

Exercițiile NATO simulează acum conflicte simultane de mare intensitate, cu focuri rapide, într-un mediu cu comunicații grav degradate și în care o întrerupere majoră a GPS-ului se produce pe parcursul a săptămâni sau chiar luni. Armatele occidentale iau în considerare soluții alternative pentru a-și menține capacitățile de luptă la un nivel adecvat: lansarea de rachete fără GPS și… utilizarea sextantului ca instrument de navigație pe mare.

Printre soluțiile mai tehnice, armatele occidentale se îndreaptă spre crearea unor rețele de pseudo-sateliți sau pseudolite, prin intermediul antenelor terestre, pentru a crea un sistem de localizare „de teatru”, spre deosebire de GPS, care are un caracter global. Acest tip de sistem permite o mai bună reziliență și este, de asemenea, mult mai puțin costisitor de implementat.

Sisteme destul de vechi, cum ar fi sistemul de navigație astro-inerțială (ANS, în franceză: sistem de navigație inerțială reajustat prin observare stelară) au ieșit din cutii, pentru a asigura redundanța cu GPS-ul. ANS echipează anumite aeronave americane, inclusiv avionul de spionaj BlackBird SR71. Deși mai puțin precis decât GPS-ul, ANS permite geolocalizarea și geopoziționarea cu o precizie de 100 de metri.

În sfârșit, agenția publică americană DARPA – creatoare a internetului în anii 1960 – lucrează în prezent la o altă tehnologie considerată „foarte promițătoare”, ASPN: All-Source Positioning and Navigation. Este vorba aici de utilizarea semnalelor de oportunitate, cum ar fi radioul, antenele releu și televiziunea, pentru a se poziționa.

Foto Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol