31 decembrie 2022, 17:47

”Negustorul Morții”, Viktor Bout, a fost eliberat de americani. La schimb cu jucătoarea americană de baschet Brittney Griner

Așa, mai pe mutește, cum se fac astfel de trocuri, americanii anunțau o victorie cât o înfrângere usturătoare. Jucătoarea americană de baschet Brittney Griner a fost eliberată din detenție din Rusia, sună știrea pentru publicul american. Americanii l-au eliberat la schimb pe traficantul de arme rus Viktor Bout, este știrea pentru restul lumii. Adică ACEL Viktor Bout, supranumit ”Negustorul Morții”, unul dintre cei mai căutați oameni din lume, deținut într-o închisoare din Statele Unite de 12 ani.

SUA și Rusia au ajuns la un consens în cazul lui Brittney Griner, jucătoarea de baschet americană care a fost condamnată la nouă ani de închisoare de către un tribunal rus, după ce a fost prinsă în februarie în posesia unui dispozitiv pe care erau urme de ulei de canabis, informează BBC.

Pe lângă cei nouă ani de închisoare, Griner a primit și o amendă în valoare de aproximativ 16.400 de dolari. Cele două state au decis să facă un schimb de prizonieri, în urma căruia Rusia îl va primi pe Viktor Bout, unul dintre cei mai căutați oameni din lume.

Cartea de vizită a unui traficant de arme susținător al organizațiilor teroriste

Bout, supranumit și “Negustorul Morții” este un fost ofițer militar sovietic care execută o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în Statele Unite, fiind acuzat de conspirație pentru uciderea unor americani, trafic de arme și susținerea unei organizații teroriste. El a făcut trafic de arme în anii de după căderea Uniunii Sovietice, iar Moscova a urmărit mult timp eliberarea sa. Din acest motiv, președintele Joe Biden l-a oferit la schimb pentru Brittney Griner.

Faptele rusului au inspirat filmul hollywoodian „Lord of War” din 2005, care se bazează în mare parte pe viața sa.

Cariera sa secretă a fost încheiată în 2008, când a fost arestat la un hotel din capitala thailandeză Bangkok, în 2008, în ciuda furiei guvernului rus. A fost extrădat doi ani mai târziu și și-a petrecut ultimii 12 ani într-o închisoare americană pentru conspirație în vederea sprijinirii teroriștilor și uciderii de americani.

În cadrul acestui schimb de prizonieri, fostul soldat Paul Whelan, care se află închis într-o tabără „cu regim sever”, din Rusia, nu a fost eliberat. El a fost condamnat la 16 ani de detenție pentru spionaj.

Biden recunoaște că ”s-a lucrat mult timp” la schimbul ăsta

Președintele Joe Biden s-a adresat joi dimineață națiunii, de la Casa Albă, cu privire la eliberarea baschetbalistei americane Brittney Griner, relatează CNN.

„După luni de zile în care a fost reținută pe nedrept în Rusia, deținută în circumstanțe intolerabile, Brittney se va întoarce în curând în brațele celor dragi și ar fi trebuit să fie acolo de la bun început”, a spus el.

„Aceasta este o zi la care am lucrat mult timp. Nu am încetat niciodată să facem presiuni pentru eliberarea ei. A fost nevoie de negocieri minuțioase și intense”, a adăugat el, mulțumind tuturor celor care s-au implicat în eliberarea ei, precum și Emiratelor Arabe Unite, unde a avut loc schimbul”.

De origine rusă, fost pilot în armata sovietică, Viktor Bout (55 de ani) era considerat de SUA unul dintre cei mai importanți traficanți de arme din lume. El ispășește o pedeapsă de 25 de ani într-o închisoare din Illinois pentru că a conspirat pentru a ucide cetățeni americani și a vândut arme Forțelor Armate Revoluționare din Columbia. „Viktor Bout a fost inamicul numărul unu în traficul internațional de arme de mulți ani, înarmând unele dintre cele mai violente conflicte de pe glob”, a declarat Preet Bharara, avocat din New York, când Bout a fost condamnat în 2012.

Născut în 1967, la Dușanbe, actuala capitală a Tadjikistanului, Viktor Anatolievici Bout este fiul unui mecanic și a unei contabile.

A studiat la Institutul Militar din Moscova unde erau formați viitorii agenți ai Direcției generale de informații militare.

Poliglot, el a lucrat ca ofițer în aviația rusă. Prima misiune, în 1987, a fost în Mozambic, pentru 2 ani. Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice decide, la fel ca mulți compatrioți, să demisioneze din armată.

A fost momentul în care și-a creat o societate de import de bunuri alimentare.

În 1993 s-a stabilit în Belgia, unde a creat o nouă societate, cu un amic.  Își cumpără primul avion de transport militar, de fabricație sovietică. Primul contract a fost încheiat cu Angola.

Din Bruxelles, Viktor Bout a pleacat și s-a instalat în Emiratele Arabe Unite. Flota de avioane a tot crescut iar vânzările de arme s-au extins către fostele state sovietice, dar și către state aflate sub embargo. Si-a concentrat afacerile în special în Africa – Sierra Leone, Angola, Rwanda, Congo dar s-a extins și în Sri Lanka, Columbia, Filipine, Afganistan.

Unul dintre aparatele sale a fost interceptat în august 1995 de talibani și i-au trebuit un an de negocieri pentru ca cei 3 piloți și avionul care transporta 30 de tone de muniție să reușească să revină în Emiratele Arabe Unite.

Viktor Bout a negat mereu că a lucrat cu talibanii ori cu al-Qaïda, chiar dacă documente CIA afirmau contrariul.

Practic, el a continuat să transporte produse alimentare pentru a-și justifica prezența avioanelor în diverse puncte ale globului. Dar, vânzările de blindate, tancuri și muniție i-au asigurat averea.

El este cel care l-a ajutat pe Mobutu Sese Seko să părăsească Zairul pe care l-a condus timp de 31 de ani.

În 1994, tot el ajuta armata franceză și transporta militari  francezi dar s-a implicat și în transporturi pentru Programul Alimentar Mondial.

La începutul anilor 2000, numele său apare tot mai frecvent în documentele serviciilor de informații occidentale. O prezență care îl obligă să își facă bagajele și să revină în Rusia.

În 2003, avioanele sale ajută militarii americani din Irak dar și din Afganistan. În decembrie 2004, ajută ONU, după teribilul tsunami care a lovit mai multe state aflate la Oceanul Indian.

Acesta a fost momentul în care CIA a emis pe numele său un mandat de arestare internațională.

A fost prins de abia în 2008, în Thaïlanda, când, agenți antidrog americani s-au dat drept mercenari ai FARC –considerată drept grupare teroristă de Statele Unite. Un acord a fost semnat pentru livrări de arme și de muniție. Polițiștii thailandezi l-au reținut dar a fost extrădat, în 2010, în Statele Unite.

Extrădarea a fost considerată ilegală de Moscova, care, a cerut eliberarea traficantului.

Dar a fost condamnat de un Tribunal federal din New York la 25 de ani de închisoare pentru trafic de arme cu FARC-ul columbian. Era cea mai mică pedeapsă pentru acuzațiile ce i-au fost aduse. Viktor Bout și-a susținut mereu nevinovăția.

Acum, întoarcerea sa în Rusia va aduce bucuria celor mai înalte sfere de la Kremlin, comentează AFP, în timp ce pentru justiția americană și internațională reprezintă un adevărat eșec.

Mama lui Bout le mulțumește lui Putin și Lavrov

Mama celebrului traficant de arme i-a mulțumit președintelui rus Vladimir Putin pentru eliberarea fiului său, transmite The Guardian.

Se așteaptă ca acesta să ajungă în scurt timp la Moscova.

Eliberarea a avut loc „datorită președintelui nostru”, a declarat Raisa Bout, în cadrul unor declarații televizate, potrivit AFP.

”Sunt foarte recunoscătoare. Mă plec adânc în fața Ministerului rus de Externe, la conducerea căruia se află Lavrov Serghei Viktorovici.”, a spus Raisa Bout.

Ea a spus că este, de asemenea, recunoscătoare față de „oamenii amabili” din SUA, adăugând: „Nu puteți spune că toți sunt răi”.

Comisarul rus pentru drepturile omului, Tatiana Moskalkova, l-a descris pe Bout ca fiind un „om minunat care a devenit victima insinuărilor americane”.

Surpriză? Cine a mijlocit schimbul

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite şi prinţul moştenitor saudit au condus eforturile de mediere care au avut ca rezultat eliberarea baschetbalistei americane Brittney Griner în schimbul cu Rusia, potrivit unui comunicat comun emis joi de cele două state arabe, transmite Reuters.

Griner a sosit în capitala Emiratelor, Abu Dhabi, la bordul unui avion privat de la Moscova după punerea sa în libertate de către autorităţile ruse, iar cetăţeanul rus Viktor Bout a ajuns de la Washington, într-un alt avion privat, după ce a fost eliberat de autorităţile americane, precizează comunicatul.

Arabia Saudită obţinuse o victorie diplomatică în septembrie prin medierea care a condus la eliberarea luptătorilor străini capturaţi în Ucraina.

Arabia Saudită şi EAU, aliaţi tradiţionali ai SUA, sunt membri ai alianţei OPEC+ a ţărilor producătoare de petrol, din care face parte şi Rusia, şi au rezistat presiunii occidentale de a ajuta la izolarea Moscovei în urma invaziei ruse în Ucraina.

Medierea reflectă eforturile de a arăta că legăturile lor cu Rusia sunt şi în beneficiul Washingtonului, care a acuzat producătorii de petrol din Golf că se plasează de partea Rusiei atunci când OPEC+ a convenit în octombrie să reducă producţia, în pofida obiecţiilor Statelor Unite, notează Reuters.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol