26 aprilie 2024, 9:28

Nelu Tătaru, propus Ministru al Sănătății. Ludovic Orban: „Voi continua să întăresc echipa de la Ministerul Sănătății”

Premierul României, Ludovic Orban, l-a propus pe secretarul de stat, Nelu Tătaru, pentru funcția de ministru al Sănătății. Acesta a menționat, printre altele și care sunt mărusile de urmat în gestionarea epidemiei de coronavirus.

Ludovic Orban a susținut o declarație de presă, în urma căreia a anunțat că a luat act de demisia lui Costache: ”Am luat act de această demisie, îi voi transmite președintelui Iohannis această demisie. Aproape 5 luni de zile Victor Costache a făcut parte din guvernul pe care îl conduc și împreună am luat o serie de decizii importante”

”Regret demisia, pe de altă parte o înțeleg și îi mulțumesc. Îi voi propune domnului Președinte pentru funcția de ministru pe domnul secretar de stat Nelu Tătaru. Voi continua să întăresc echipa de la ministerul Sănătății. Avem prioritate zero achiziția de echipamente pentru spitale, pentru a proteja angajații”, a spus Orban.

Cine este Nelu Tătaru

Nelu Tătaru este fost senator român, ales în anul 2016 pe listele Partidului Național Liberal. Acesta a fost președinte al organizației PNL Vaslui, din anul 2017, iar din luna decembrie 2019 este secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, potrivit unei decizii a prim-ministrului Ludovic Orban.

Sursă Foto: Libertatea.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol