19 aprilie 2024, 4:10

Netflix ne ține cu sufletul la gură. Variantă coreeană pentru “La Casa de Papel” și „Squid Game 2”

Două proiecte interesante și extrem de populare. Ambele vin din Coreea de Sud.

Primul își va face loc zilele acestea. Este vorba de varianta coreeană a deja specialului și foarte celebrului serial spaniol “La Casa de Papel”, unul dintre cele mai mari succese din istoria Netflix.

Serialul este intitulat “Money Heist: Korea – Joint Economic Area” și spune în mare aceeași poveste, a unui jaf justițiar. O să vedem dacă vom avea de-a face cu o copie 1:1, sau ne întâlnim și cu lucruri originale. Oricum, de văzut.

Iată și trailerul.

A doua știre, la fel de importantă este anunțul oficial făcut de Netflix pentru nou sezon „Squid Game”

Netflix a oferit și câteva indicii despre ceea ce va urma în drama sud-coreeană. Scriitorul şi regizorul Hwang Dong-hyuk a oferit câteva detalii despre cel de-al doilea sezon al serialului într-o scrisoare publicată de Netflix. Personajele Gi-hun şi The Front Man revin, a spus el, iar „omul în costum cu ddakji s-ar putea întoarce”.

Modă

„Squid Game” a devenit cel mai vizionat serial de la Netflix când a fost lansat în septembrie 2021.

Serialul spune povestea concurenţilor care joacă jocuri din copilărie pentru şansa de a-şi schimba viaţa cu ajutorul unor sume mari de bani. A inspirat nenumărate meme-uri şi costume de Halloween şi a dat startul vânzărilor de treninguri verzi.

Netflix nu a precizat când va fi lansat noul sezon, dar vorbim de 2023 sau chiar 2024.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol