20 aprilie 2024, 8:25

Neurochirurgul român care a lăsat Marea Britanie pentru a salva pacienții din România

În condițiile în care tot mai mulți medici români aleg să profeseze în străinătate, Dr Horațiu Ioani a ales să se întoarcă în România. Și-a lăsat salariul de 5000 de lire, pentru a contribui la îmbunătățirea sistemului medical românesc, cu ajutorul experienței dobândite în Marea Britanie.

Dr. Horațiu Ioani – medic specialist neurochirurgie la Spitalul Clinic Colentina și colaborator în cadrul companiei MedLife – este singurul neurochirurg din România care deține un certificat de ”fellow of the Royal College of Surgeons”. Din interes pentru oamenii care ne fac mândri, am luat legătura cu domnul doctor care a avut amabilitatea de a ne împărtăși experiența sa.

Cum v-ați descoperit pasiunea pentru medicină?

Dr. Horațiu Ioani: Nu vă imaginați că m-am trezit într-o dimineață lovit de gândul că eu medicină trebuie să fac. Nu, a fost pur și simplu ceva ce am știut dintotdeauna că o să fac. Și tatăl meu e medic, poate că m-a influențat un pic.

Care sunt cele mai mari realizări până în prezent în domeniul neurochirurgiei? Dar provocări?

Lucrurile evoluează constant, știți cum se spune că lumea niciodată nu se va mai schimba atât de lent ca astăzi. Avem tehnologii de gammaknife, de exemplu, prin care putem ținti cu precizie destul de bună tumori cerebrale, avem intervenții minim-invazive după care pacienții se recuperează mai repede și mai ușor, dar suntem perfecți? Nici pomeneală. Știm atât de puține, încât tot ce urmează e fascinant.

sursa stirileprotv.ro

Ce v-a determinat să vă întoarceți în România?

Mereu ziceam că locul nostru e acasă – în România.

În Anglia am petrecut aproape 8 ani, timp în care am învățat foarte multe. După ce mi-am dat și examenul de specialitate de acolo (pentru Fellow of the Royal College of Surgeons), din punct de vedere profesional nu mai exista un titlu mai mare de obținut ca medic. Cam asta e. Așa că, am zis că, ce-ar fi să pun în practică în România tot ce am învățat. Plus că îmi era și dor de casă, adevărul e că nici soția mea, nici eu nu am fost pe deplin mulțumiți cu viața noastră de acolo. Mereu ziceam că locul nostru e acasă – în România.

sursa vocea.biz

Ce îmi puteți spune despre platforma Neurocentrum (obiective, așteptări, relizări)?

Nu trebuie toată lumea să vină la București, e foarte important ca tratamentul să fie cât mai potrivit pe nevoile pacientului, tocmai ca să nu îl mai punem pe drumuri degeaba.

Revenind în România, am văzut care sunt problemele cu care se confruntă pacienții. Avem specialiști buni, doar că sistemul e așa de îmbârligat, încât oamenii adesea sunt pe cont propriu. Iar când te lupți cu o tumoră la creier, ultimul lucru pe care ți-l dorești e să fii singur. De multe ori, pacienții se trezesc cu un diagnostic și un film în brațe și li se urează succes. Au nevoie de un consult oncologic, hematologic, pneumologic, neurochirurgical, cardiologic, iar ei au de bătut pe la uși sau stat prin săli de așteptare cu săptămânile uneori până să aibă un plan de tratament. Fiecare medic face recomandările în funcție de specialitatea lui, fără să știe unul de altul. Toate astea durează timp. Iar un pacient cu o tumoră nu mai are timp. Pentru el, fiecare zi, fiecare secundă sunt vitale. Așa că, am gândit o platformă, Neurocentrum, prin care pacientul să câștige acest timp atunci când contează cel mai mult.

sursa www.siblondelegandesc.ro

Încarcă toate documentele medicale, ni le trimite, în funcție de nevoile fiecăruia, contactăm medicii specialiști, discutăm cazul și trimitem pacientului înapoi un raport cu toate opțiunile posibile pentru tratament, cu riscuri și beneficii în dreptul fiecăreia. Putem face și o recomandare din partea echipei, iar pacientul e cel care decide.

Am avut până acum pacienți din toată țara pe internet. Asta e minunat – că nu depinzi de un loc! Și dacă omul a fost din Bistrița, i-am sugerat unde poate face tratamentul aproape de casa lui, dacă pacientul a fost din Iași, tot așa. Nu trebuie toată lumea să vină la București, e foarte important ca tratamentul să fie cât mai potrivit pe nevoile pacientului, tocmai ca să nu îl mai punem pe drumuri degeaba. Pacienții români pierd mult timp și mulți bani pe drumuri.

Ce feedback ați primit până acum?

Pacienții sunt mulțumiți să poată primi un sfat repede.

sursa www.newsweek.pl

Foarte bun. Am fost contactați de colegi medici din alte orașe, pe care nu i-am văzut niciodată, pe care nu îi cunoaștem, care ne-au spus că li se pare o inițiativă grozavă și vor să se alăture echipei. Alți colegi au venit cu propriile lor cazuri pe care doreau să le discute. Pacienții sunt mulțumiți să poată primi un sfat repede. Unii vor doar o a doua opinie. Alții ne-au scris că au fost în străinătate, fiindcă li s-a spus că în România nu se face un anumit tip de intervenție. Nu era adevărat. E bine ca oamenii să se informeze. Alții ne-au scris că, în străinătate li s-a cerut o sumă enormă și voiau să verifice cât ar costa în România. În anumite cazuri, e nevoie și de o examinare clinică, dar măcar un sfat îi putem oferi pacientului. Ca să fiu sincer, adresabilitatea e foarte mare, feedback-ul e grozav.

În viziunea dumneavoastră, cum credeți că va evolua neurochirurgia?

Tendința acum e spre cât mai multe proceduri conservative. Adică, nu mai sărim cu bisturiul așa imediat. Cred că o revoluție în toată medicina o va face genetica. Sper să trăim să fim și noi martorii acesteia.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol