24 aprilie 2024, 9:23

Nici mersul la dentist nu va mai fi ce a fost. Cum vor funcționa cabinetele stomatologice

Una dintre cele mai așteptate măsuri de relaxare a fost anunțată luni de președintele Klaus Iohannis.  Cabinetele stomatologice se vor putea redeschide și funcționa după o serie de noi regului, ce vor trebui aplicate pentru o bună perioadă, de acum înainte. Norina Forna, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, a explicat pentru Digi24, care vor fi condițiile de funcționare a cabinetelor și cât de sigure vor fi acestea pentru pacienți, dar și pentru medici.

„Pregătim, la nivel de Colegiu, perioada aceasta de după 15 mai privind chiar lărgirea ariei intervențiilor stomatologice și realizarea unui pachet de măsuri referitoare la recomandările pe care trebuie să le facem, la triajul epidemiologic al pacienților și bineînțeles la protecția acestora și a personalului medical în contextul infecției cu Covid-19. Măsurile privesc echiparea, dotarea, dar și manoperele care pot fi realizate”, a precizat Norina Forna, potrivit sursei citate anterior.

Aceste măsuri urmează să fie aprobate în decursul zilei de marți și prezentate apoi medicilor stomatologi.

Cum se va desfășura un consult stomatologic

Pacienții cu probleme dentare vor trebui să aibă în vedere o serie de noi aspecte atunci când vor merge în cabinetul medicului dentist. Aceștia vor trebui să își facă programare în prealabil, iar la programare trebuie avut grijă să se realizeze și o distanțare orară a consultațiilor.

Înainte de a fi întrebați în legătură cu patologia pe care o au, pacienților le va fi luată temperatura, la intrarea în cabinet.

Chiar și sala de așteptare vor arăta diferit, personalul cabinetului având în permanență grijă să respecte regulile de distanțare socială, motiv pentru care circuitele pacienților trebuie să fie bine gestionate.

Astfel, nu se va mai pune problema existența altor persoane însoțitoare în cabinete, cu excepția cazurilor în care este vorba de un minor sau o persoană cu dizabilități.

Ce trebuie să aibă în vedere medicii stomatologi

Cele mai mari riscuri, în această situație, sunt pentru medicii stomatologi. Este bine cunoscut faptul că orice persoană poate purta virusul, motiv pentru care medicii vor trebui să poarte un echipament adecvat tipului de pacient pe care îl tratează.

„Noi vom ierarhiza atât pacienții, cât și patologia pe care o au, lăsând la sfârșit pacienții cu manopere care produc aerosoli. Vom pregăti sala între pacienți, lăsând un spațiu de două ore”, a exemplificat Norina Forna. Sala va trebui decontaminată între manopere, potrivit Digi24. 

Totodată, medicii dentiști vor purta echipamente de protecție precum viziera, ochelarii, capelina, botoșeii, combinezonul sunt obligatorii, dar și halatul impermeabil care să protejeze, mai ales în cazul în care pacientul este covid pozitiv.

Pacienții care au fost testați pozitiv cu COVID-19, dar care sunt asimptomatici, vor fi redistribuiți către serviciile medicale de primiri urgențe ale spitalelor regionale sau ale celor care au posibilitatea tratării a unor astfel de pacienți, a mai precizat vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi.

Sursă Foto: life.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol