20 aprilie 2024, 1:12

Nici școala nu mai e ce a fost. 9 din 10 elevi consideră că sistemul educațional este depășit

Potrivit unui studiu realizat în Nouă români din zece sunt de părere că şcoala nu îi pregăteşte suficient de bine pe elevi pentru construirea unei viitoare cariere, iar aproape jumătate dintre părinţi cred că fiul sau fiica lor va alege să lucreze în IT, potrivit unui studiu efectuat de şcoala privată Avenor College şi platforma online iVox şi publicat luni, scrie Adevărul.

Întrebaţi care sunt materiile pe care le-ar scoate din programa şcolară, 63% dintre părinţi au ales limba latină, în timp ce 45% au ales religia. Mai mult decât atât, aceștia consideră că printre materiile copiilor ar trebui să se regăsească și cursuri pentru dezvoltare personașă, gândire creativă, bune maniere, public speaking sau leadership.

Unde-s doi puterea crește

De această dată și părinții au aceleași păreri ca ale copiilor lor. Potrivit unui alt studiu realizat în luna martie, 9 din 10 părinţi din mediul urban din România sunt de părere că şcoala nu îi pregăteşte suficient de bine pe elevi pentru construirea unei viitoare cariere. Conform unui raport întocmit de World Economic Forum, peste 1 milion de meserii vor dispărea în următorii ani, însă vor fi înlocuite de alte 1,7 milioane de job-uri noi.

În acest context, şcoala privată Avenor College şi platforma online iVox au realizat un studiu prin care şi-au propus să afle ce cred părinţii din România despre meseriile viitorului, respectiv despre pregătirea de care copiii lor beneficiază în cadrul şcolii.

Jocurile video şi inteligenţa artificială: domenii de viitor  „Astfel, au aflat că 5 din 10 români sunt de părere că roboţii şi tehnica vor înlocui forţa de muncă umană. Privind înspre viitor, 49,6% dintre români cred că fiul sau fiica lor va alege să lucreze în IT, în timp ce 25,6% sunt de părere că viitorii adulţi vor alege industria jocurilor pe calculator şi a inteligenţei artificiale”, se arată în comunicat.

În plus, mai puţin de 25% dintre respondenţi consideră că medicina, construcţiile sau divertismentul ar putea reprezenta un interes pentru copiii lor. Pe de altă parte, în opiniile românilor, printre cele mai populare meserii ale viitorului se numără cea de UX Designer, Specialist E-Commerce, Data Architect, sau Psiholog.

Întrebaţi ce abilităţi ar trebui să dezvolte copiii în cadrul şcolii, astfel încât să se bucure de o carieră de succes, 8 din 10 respondenţi ai studiului au menţionat comunicarea, iar 7 din 10 au ales şi competenţele de gândire logică. Pe locul trei în topul importanţei se află abilitatea de analiză, urmate de managementul unei echipe.

Sursă: Adevărul.ro. 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol