14 martie 2024, 20:05

Ninge în luna lui Cuptor. Primii fulgi de zăpadă au căzut în Maramureș

Prima ninsoare din luna iulie a fost înregistrată noaptea trecută din cauza temperaturilor scăzute pe Vârful Pietrosu Rodnei, judeţul Maramureş, la o altitudine de peste 2.300 de metri, conform Mediafax.

Prima ninsoare din luna iulie din zonă

Sorin Timiș, primarul orașului Borșa, s-a declarat surprins de fenomen și crede că este o premieră în această zonă. „În ultimele trei-patru zile vremea s-a răcit treptat, iar în noaptea de marţi spre miercuri a fulguit sus pe munte, astfel că avem prima zăpadă pe Vârful Pietrosul Rodnei, la peste 2.300 de metri altitudine, înregistrată în luna iulie. Temperatura scăzută din noaptea de marţi spre miercuri a adus prima zăpadă pe cel mai înalt vârf montan din Borşa, au fost, cred, zero grade. Sus pe vârf era cernut alb. În luna iulie eu nu îmi aduc aminte să fi nins, în urmă cu 15 ani, în luna august, a mai fost o fulguială sus pe munte, dar nu în iulie”, a declarat primarul, conform jurnaliștilor de la Mediafax.

Ninsori de vară

În diverse zone din România, fulgii de zăpadă apar frecvent în ultimii ani. Temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius, în iulie 2017, pe cea mai înaltă şosea din țara noastră, Transalpina, unde a nins, în zona kilometrilor 34-37, potrivit Digi 24. În Munţii Făgăraş a nins în iunie 2018. În județul Argeş a fost cod portocaliu de ploaie, iar la altitudine mare precipitaţiile s-au transformat în ninsoare, conform TVR.

Luna iulie, cea mai călduroasă din an

Luna iulie, a șaptea lună a anului, este cunoscută și sub numele de „Cuptor”, „Luna coacerilor” sau „Luna fierbințelilor”, deoarece este cea mai călduroasă din an, potrivit Digi 24.

Sursă cover foto: Mediafax


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol