26 aprilie 2024, 0:16

„Nobelul pentru copii” înmânat de regina Suediei unui român

Valeriu Nicolae, cunoscut și ca „Salvatorul copiilor din Ferentari”, a fost desemnat câștigătorul premiului „World’s Children’s Prize”.

Însăși Regina Suediei i-a înmânat premiul  pentru „eforturile sale neobosite de a sprijini copiii extrem de vulnerabili din ghetoul Ferentari”, lui Valeriu, care a fost însoțit la festivitate de Rică și Ionuț, doi dintre copiii de care s-a ocupat.

Printre cei care și-au legat numele de organizația care l-a premiat pe Valeriu Nicolae se numără și Nelson Mandela, Malala Yousafzai, Regina Suediei și premierul acestei țări, sau Desmond Tutu.

Mai mult, organizația a ținut să adreseze câteva cuvinte despre premiat, spunând că „Valeriu a crescut în sărăcie și a fost discriminat pe motiv că este de origine romă”, cuvinte ce vizează determinarea sa pentru a lupta în această misiune, potrivit aktual24.ro.

 

http://www.life.ro

Valeriu a fost cooptat în Guvernul Românei, unde a ocupat funcția de Secretar de Stat, iar după ce a plecat de la Palatul Victoria, a făcut mai multe dezvăluiri despre birocrația și conexiunile nebuloase ale unor funcționari de nivel guvernamental.

Mai mulți oameni politici, printre care fostul premier, Dacian Cioloș, l-au felicitat pe Valeriu Nicolae pentru câștigarea acestui premiu.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol