4 decembrie 2021, 4:19

Noi schimbări: Certificatul verde, cerut și la mall. Grădinițele și școlile private, închise

O nouă hotărâre a fost adoptată luni de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Hotărârea CNSU nr. 94/2021 se stabileşte că accesul în incintele operatorilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, cu excepţia unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale şi a benzinăriilor.

Potrivit hotărârii, certificatul verde este obligatoriu pentru accesul în mall-uri. De asemenea, s-au stabilit noi excepții pentru intrarea în instituțiile publice, de exemplu, pensionarii care nu sunt vaccinați pot intra în instituții precum Poșta, pentru a-și ridica pensia.

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că hotărârea constă și în interzicerea prezenței fizice în școlile și grădinițele private în următoarele două săptămâni.

„Deci, prezenta fizică este interzisă, nimeni nu îi oprește să facă online”, a adăugat el.

Hotărârea mai prevede exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid și a următoarelor categorii:

a)participanții în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine și siguranță publică;
b)participanții în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale sau administrativ-jurisdicționale;
c)persoanele care necesită acces la servicii medicale și prestații sociale;
d)persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.

De asemenea, potrivit CNSU, exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în centrele și parcurile comerciale aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile pentru:

a)persoanele care se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcționează în cadrul acestora dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 și fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;
b)persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.

Certificatul verde pentru accesul la mall-uri nu este inclus în Hotărârea de Guvern privind restricțiile, publicată în Monitorul Oficial. În practică, documentul nu se aplică pentru accesuri în mall-uri, pentru că obligația prezentării documentului în acest caz nu se regăsește în hotărârea publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial.

Hotărârea Guvernului nr. 1090/2021

sursa foto:opiniatimisoarei.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.