29 martie 2024, 16:52

Nonconformistul părinte al lui Apunake – noaptea scriitor, ziua diplomat

Grigore Cugler s-a născut la 7 aprilie 1903, la Roznov, judeţul Neamţ, ca fiul Anei, şi al lui Grigore Cugler, medic.

Personaj fascinant, Cugler aparține atât diplomației cât mai ales literaturii române, fiind readus în atenţia cititorului român abia după moartea sa, petrecută  în exilul său peruan, la Lima, la 30 septembrie 1972.

Grigore Cugler

Grigore Cugler

Continuatorul lui Urmuz

Grigore Cugler, sub pseudonimul literar Apunake, este continuatorul fondatorului avangardei literare a absurdului, Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău).

Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe îi dedică un uriaş articol în pagina lor de Facebook, din care spicuim pentru dumneavoastră detalii semnificative.

Grigore Cugler provenea dintr-o familie cu alți literați, bunicul său fiind Nicolae Țincu, poet și scriitor, mătușa Matilda Cugler-Poni, o poetă cunoscută la cenaclul Junimea, iar vărul său a fost Petru Comarnescu, cunoscut scriitor și critic literar.

La 13 ani, rănit în lupte

A urmat studiile primare în satul natal, iar studii secundare la Piatra Neamţ. În 1914 s-a înscris la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, participând ca elev militar de doar 13 ani la luptele de lângă Pitești, unde a și fost grav rănit. Ulterior, a participat la campania de apărare și a trăit în condiții grele refugiul din Moldova (1917-1918), fiind reformat în urma rănilor primite și decorat cu trei medalii!

A urmat Conservatorul din București, ca elev al lui Alfons Castaldi, urmând cu acesta studii de vioară şi violă, iar studii de compoziţie cu Mihail Jora.

Distins de George Enescu

A fost distins de George Enescu cu o menţiune onorifică în 1926, compunând de-a lungul vieții o serie de piese pentru pian, cvartete de coarde și vocale. În același an a absolvit și Facultatea de Drept, pe care o urmase în paralel.

Neliniştile lui artistice l-au făcut să abordeze din frageda tinereţe domeniul literaturii, instalându-se în dadaismul şi suprarealismul primei epoci.

Un precursor al lui Ionesco

Nu e de mirare că unii îl consideră pe Cugler un precursor al lui Ionesco, un alt scriitor de origine română.

A debutat literar în anul 1928, dar primul volum i-a apărut în 1934: „Apunake şi alte fenomene”. Vărul său, Petru Comarnescu, a intuit valoarea deosebită a literaturii tânărului debutant, recomandând călduros romanul într-o prezentare către cititorii revistei Vremea.

“Grigore Cugler este primul scriitor contemporan de la noi care creează un astfel de tip simbolic, pe Apunake, cu care cititorii Vremii vor face cunoştinţă, vor râde şi poate vor lăcrima, gândindu-se cât de futilă şi aiurea este în fond acestă viaţă, pe care o privim îndeobşte cu prea multă seriozitate…

A scrie prin aluzii, prin simboluri, a dezvălui şi a lipi măşti noi pentru a le smulge pe cele vechi o dată cu cele noi, iată lucruri destul de subtile şi rafinate pe care numai culturile mai înaintate le posedă. De aceea este îmbucurător şi deschizător de drumuri noi acest debut într-o literatură care cunoaşte epica de câţiva ani, care nu ştie încă ce-i umorul ci, datorită lui Caragiale abia ştie ce-i comicul şi care nu utilizează nici scrisori persane, nici fantoşe pirandelliene şi nici tipuri simbolice pentru a spune sub o formă mai subtilă şi mai artistică adevărurile crude şi permanente.”

Un poliglot în diplomaţie

În noiembrie 1926 s-a înscris și a fost admis la concursul de admitere în diplomație, fiind încadrat ca atașat de legație începând cu 1 ianuarie 1927.

Cererea de înscriere la concurs (1926)

Cererea de înscriere la concurs (1926)

Vorbea franceza, germana, engleza, suedeza, norvegiana, daneza, italiana și spaniola, conform mențiunilor oficiale din dosarul său personal. De asemenea, evaluările anuale sunt foarte favorabile, superiorii săi ierarhici remarcând că era deosebit de conștiincios, bine pregătit și „se dezvoltă ca un bun element în carieră, pentru viitor”.

La 11 noiembrie 1937 s-a căsătorit cu Ulla Gerda Lizinca Matilda, născută Dryssen, de cetățenie suedeză, fiica unui fost atașat militar. Copia actului de căsătorie de la Primăria Sectorului IV (Verde) menționează că soțul era divorțat, de religie ortodoxă, iar soția de religie protestantă.

Problema căsătoriei

Căsătoria a creat de altfel o problemă, fiind formal interzisă de o prevedere legală în vigoare la acea dată, necunoscută însă atât de diplomat cât și de funcționarii oficiului de stare civilă. Consiliul Superior Diplomatic a analizat cazul, stabilind că tânărul diplomat nu era culpabil și nu era deci cazul să i se aplice vreo sancțiune.

În cadrul Ministerului Regal al Afacerilor Străine Grigore Cugler a fost încadrat ca atașat de legație în cadrul Centralei de la București, la Direcția Administrativă (1 ianuarie 1927), apoi la Direcția Presei și Informațiilor (1 mai 1929), Direcția Consulară (1 ianuarie 1930), Direcția Economică (16 februarie 1930).

A urmat primul său post în Serviciul Exterior, la Legația României la Stockholm (16 februarie 1932), în timpul acestei misiuni fiind înaintat succesiv în gradul de secretar de legație III (1 iulie 1932) și secretar de legație II (1 decembrie 1936).

În perioada ianuarie-februarie 1937 a asigurat temporar conducerea Legației României la Oslo, ca însărcinat cu afaceri. A fost rechemat în Centrala MAS la 1 iunie 1937, fiind reîncadrat la 14 iunie la Direcția Afacerilor Administrative, Consulare și Juridice, apoi la Direcția Cabinetului și Cifrului, la 1 octombrie 1938.

La 1 iulie 1937 a început o nouă misiune diplomatică în Serviciul Exterior, la Legația României la Berna, din 15 iulie 1940 fiind transferat la Berlin. Aici avea să fie avansat în gradul diplomatic de secretar I, la 1 mai 1941. De la 1 decembrie 1941 a fost transferat la Bratislava, iar de la 1 august 1943 la Copenhaga, unde a și fost avansat la gradul de consilier de legație, la 1 noiembrie 1943.

După 23 august 1944 s-a refugiat pe teritoriul Franţei

După evenimentele de la 23 august 1944 a reușit să se refugieze pe teritoriul Franței eliberat de Aliați, fiind rechemat în țară la 1 octombrie 1944 dar revenind efectiv mult mai târziu, fiind încadrat la 10 septembrie 1945 ca director adjunct la Divizia Tratatelor. În stagiunea 1945-1946 a fost şi angajat în orchestra Teatrului Naţional din Bucureşti, unde a cântat probabil atât din pasiune, din rațiuni economice dar și pentru a suplini lipsa de personal datorată războiului.

La 15 noiembrie 1946 a fost numit consilier de legație la Oslo, de unde a demisionat din funcție la data de 12 noiembrie 1947, după numirea Anei Pauker ca ministru de Externe.

Demisie şi exil pe viaţă

După demisia din diplomație a urmat un exil pe viață în Peru, unde Grigore Cugler și-a câștigat existența ca un modest angajat al unei societăți de asigurări în timpul zilei, seara și noapte fiind violonist al Orchestra Simfonică Naţională din Lima. S-a stins din viaţă la 30 septembrie 1972, la Lima.

Notă de serviciu consemnând demisia lui Grigore Cugler din 12 noiembrie 1947

Notă de serviciu consemnând demisia lui Grigore Cugler din 12 noiembrie 1947

Creaţia sa, cunoscută datorită Monicăi Lovinescu

Creația sa literară a început să fie cunoscută postum, datorită unui interviu acordat în 1972 Monică Lovinescu, publicat în volumul Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ștefan Lupașcu și Grigore Cugler, și cărții postume Vi-l prezint pe Țeavă, tipărite în 1975 la Madrid, editorul Ștefan Baciu rezumându-i genial biografia.

Volumul postum al lui Grigore Cugler: Vi-l prezint pe Țeavă (1975)

Volumul postum al lui Grigore Cugler: Vi-l prezint pe Țeavă (1975)

La o lună după moartea sa, o autoare care pare româncă după nume, dar ne este complet necunoscută, Zizi Ghenea, publică în ziarul La Prensa din Lima un articol despre scriitorul dispărut, semnalând cititorilor personalitatea complexă a acestuia şi locul eminent pe care el îl ocupa în ierarhia literară din ţara lui de origine: Grigore Cugler, músico y humanista.

La un an de la dispariţia sa, Cesar Levano scrie un alt articol în revista Caretas: El rumano escondido (Românul ascuns, secret), scrie România Literară.

Grigore Cugler devine astfel, după moartea sa şi desigur fără ca el să se fi gândit o singură clipă, într-un moment cînd era cu totul uitat la el acasă, un personaj care trezeşte interesul şi intrìgă peste ocean, aproape un membru de drept al peisajului literar peruan. Dar desigur că un asemenea destin nu i-ar fi displăcut acestui personaj într-adevăr neobişnuit şi iubitor de contrasensuri uriaşe, mai notează sursa citată.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol