29 martie 2024, 15:40

Noul coronavirus a apărut în Italia mai devreme decât se credea

Vești surprinzătoare vin din Italia, unde un studiu al Institutului Național al Cancerului, cu sediul la Milano, arată că noul coronavirus SARS-CoV-2 circula în această țară încă de la sfârșitul verii lui 2019.

Se discuta deja în cercurile academice că momentul zero al declanșării pandemiei de coronavirus nu a fost în decembrie în China, dar studiul publicat în noiembrie, cu semnătura directorului Institutului Național al Cancerului, Giovanni Apolone, vine cu această veste neașteptată. În septembrie 2019, 14% dintre eșantioanele voluntarilor care au participat la o cercetare referitoare la cancerul pulmonar prezentau anticorpi contra noului coronavirus.

STUDIUL POATE FI CONSULTAT AICI

Circula probabil de la sfârșitul verii lui 2019

Cu alte cuvinte, SARS-CoV-2 circula în Italia înainte de februarie 2020, și chiar probabil din vara lui 2019, scrie cotidianul italian Corriere della Sera.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că noul coronavirus şi COVID-19, boala respiratorie pe care o provoacă, nu erau cunoscute înainte ca focarul să fie raportat pentru prima dată în Wuhan, în centrul Chinei, în decembrie.

Primul pacient cu COVID-19 din Italia a fost depistat la 21 februarie într-un orăşel de lângă Milano, în regiunea de nord a Lombardiei.

Prezența anticorpilor

Dar descoperirile cercetătorilor italieni, publicate de revista ştiinţifică Tumori Journal al INT, arată că 11,6% dintre cei 959 de voluntari sănătoşi înscrişi într-un studiu de screening al cancerului pulmonar între septembrie 2019 şi martie 2020, au dezvoltat anticorpi la coronavirus cu mult înainte de luna februarie.

Totul a început în cadrul programului de depistare a cancerului pulmonar ”Smile”, care, din septembrie 2019 până în martie 2020, a recrutat 959 de voluntari sănătoși pentru a fi supuși unei tomodensitometrii în spirală a plămânilor și unor analize de sânge.

Test serologic pe eșantioanele de sânge stocate

Vestea despre noua epidemie, în ianuarie, și deci sosirea în Italia în februarie le-a dat de gândit cercetătorilor  de la institut, care, împreună cu colegi de la Universitățile din Milano și Siena, au efectuat testul serologic pe toate eșantioanele de sânge stocate.

Rezultatul: Din 959 de eșantioane, 111 erau pozitive la imunoglobulina G (16 cazuri) sau imunoglobulina M (97 de cazuri). Dintre cele 111 pozitive, 23 datau din septembrie, 27 din octombrie, 26 din noiembrie, 11 din decembrie, 30 din ianuarie și 21 din februarie.

Eșantioanele pozitive proveneau din 13 regiuni, din jumătate din Lombardia, apoi Piemont, Latium, Emilia Romagna, Toscana și Veneția.

Încă un test

Un alt test specific pentru anticorpi la SARS-CoV-2 a fost efectuat de Universitatea din Siena (regiunea Toscana) pentru aceeaşi cercetare intitulată „Detectarea neaşteptată a anticorpilor SARS-CoV-2 în perioada pre-pandemică în Italia„.

Acesta a arătat că patru cazuri datând din prima săptămână a lunii octombrie au fost, de asemenea, pozitive la anticorpi care neutralizează virusul, ceea ce înseamnă că s-au infectat în septembrie, a declarat Giovanni Apolone, coautor al studiului.

Un virus perfid

Aceasta este principala constatare: persoane fără simptome nu numai că au fost pozitive după testele serologice, dar au avut şi anticorpi capabili să omoare virusul, a spus Apolone.

„Înseamnă că noul coronavirus poate circula în rândul populaţiei mult timp şi cu o rată scăzută de letalitate, nu pentru că dispare, ci doar pentru a exploda din nou”, a adăugat el.

Pneumonii severe în Lombardia

Cercetători italieni au declarat pentru Reuters în martie că au raportat un număr mai mare decât de obicei de cazuri de pneumonie severă şi gripă în Lombardia în ultimul trimestru al anului 2019, un semn că noul coronavirus ar fi putut circula mai devreme decât se credea anterior.

În noiembrie 2019 mai mulți medici generaliști au semnalat apariția unor simptome respiratorii ciudate și severe la anumiți pacienți în vârstă și vulnerabili, care aveau bronșită bilaterală atipică. La vremea respectivă, cum nu existau încă vești despre noul virus, acest studiu a fost atribuit formelor agresive de gripă sezonieră, scrie ilgiornale.it.

În acel stadiu, se poate spune că nu era o gripă normală, ci un prim mic val de SARS-CoV-2. Un nou virus pe care nimeni nu și l-a imaginat, până la alarma trasă de China la finele lui 2019.

Cercetarea britanică

Pe de altă parte, un nou studiu britanic vine să calmeze un pic spiritele mai ales în rândul tinerilor și al părinților lor, scrie rtl.fr. Cercetarea, realizată la University College London (UCL) împreună cu Francis Crick Institute, lasă să se înțeleagă că anumite persoane ar putea dispune de o ”imunitate preexistentă” la noul coronavirus. Și asta fără să fi fost infectate!

Cercetarea a permis să se detecteze anticorpi contra SARS-CoV-2 sau COVID-19 la anumiți subiecți aflați în studiu înaintea debutului pandemiei, la începutul primăverii lui 2020.

Dintr-un grup de 48 de indivizi cu vârste cuprinse între 1 și 16 ani, analizat între 2011 și 2018 și neinfectați de COVID-19, cel puțin 21 dispuneau deja de răspunsuri imunitare la noul coronavirus. 62% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani examinate păreau a fi deja imunizate.

Acest studiu poate oferi o primă explicație pentru rezistența tinerilor la COVID-19. ”Acest lucru ar putea fi provocat de faptul că tinerii, copiii sunt mai des expuși la alte coronavirusuri”, mai susțin autorii studiului.

Sursa foto: ilgiornale.it


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol