9 decembrie 2024, 11:17

Noul drum Brașov-Valea Doftanei ar trebui să fie alternativa la DN1. Când va fi gata?

Discurs de campanie electorală sau nu, există o nouă poziție oficială pentru o alternativă la DN1.

Drumul care va duce la Braşov prin Valea Doftanei, pe ruta Brădet – Săcele, ar urma să fie finalizat în iarna anului 2025, afirmă ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea.

El susţine că firma care a câştigat licitaţia pentru realizarea acestui proiect este una serioasă şi spune că speră ca în toamna acestui an să fie dat ordinul de începere a lucrărilor, scrie BizBrasov.

Acesta a explicat că licitaţia a fost derulată, proiectul drumului alternativă la DN 1 este în stadiul de implementare, iar în această perioadă se lucrează la proiectul tehnic.

„Sper ca în toamnă să dăm ordinul pentru organizarea de şantier şi pentru începerea şantierului, ca în următorii doi ani de la ordinul de începere să putem să avem în folosinţă acest drum care va face legătura între cele două judeţe.

Este un constructor serios cel care a câştigat acest proiect. Eu am convingerea că se vor mobiliza ca acest proiect să fie materializat până în iarna lui 2025”, mai spune ministrul.

Acesta consideră că factorii de decizie din prezent au datoria de a începe implementarea proiectului autostrăzii Bucureşti – Braşov, despre care se vorbeşte de aproape două decenii,

„Este un obiectiv care a început în primul meu an de primar, îmi aduc aminte atunci începeau exproprierile. Stau şi mă gândesc astăzi, au trecut cam mult, 19 ani, să fim tot în aceeaşi etapă şi cred că este obligaţia noastră, a celor de astăzi, să punctăm acest obiectiv ca îndeplinit, cel puţin să îl începem”, a adăugat Veştea,

El a subliniat că, deşi destinaţie universitară şi turistică extrem de atractivă, Braşovul nu este legat prin autostradă de niciuna dintre regiunile României.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol