21 mai 2022, 12:35

Novak Djokovic dă în judecată Guvernul Australiei. Până atunci, va plăti cheltuieli judiciare de o jumătate de milion de dolari

Tot scandalul de la Antipozi îl va costa pe Djokovic o jumătate de milion de dolari.

Inițial, presa britanică a venit cu o informație conform căreia Tennis Australia, organizatorul Australian Open, ar urma să îi suporte cheltuielile judiciare din banii contribuabililor, deoarece dispune de fonduri guvernamentale și pentru asemenea cazuri.

Ulterior, informația nu s-a confirmat.

Directorul Tennis Australia, Craig Tiley, a reacționat prompt după ce informația a ajuns și la el și a infirmat ideea. Astfel, liderul mondial rămâne tot bun de plată.

„Da, am văzut și eu această informație și n-aș vrea să intru în detalii privind acordurile pe care le facem cu jucătorii, dar aceste informații sunt pur și simplu neadevărate”, a răspuns Tiley.

Acum, Djokovic este hotărât să continue lupta cu Australia și după ce s-a întors în țara natală, Serbia. Conform publicației sârbe Telegraf, liderul mondial vrea să dea în judecată Guvernul Australiei pentru felul în care a fost tratat.

Djokovic crede că a fost tratat necorespunzător și că este nevinovat în toată această situație, iar acum vrea să ceară compensații uriașe Guvernului Australiei, în valoare de 3,8 milioane de euro, invocând „tratamente rele” pe durata șederii sale în Melbourne.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol